Connect with us

Hi, what are you looking for?

National

Ei sunt bugetarii care fentează interzicerea cumulului pensie-salariu

Guvernul a făcut primul pas pentru interzicerea cumulului pensiei cu leafa de la stat, însă legea prevede că anumite categorii profesionale nu sunt afectate de prevederi, aşa că persoane ca Valer Dorneanu, Ilie Sârbu şi Răzvan Theodorescu rămân cu veniturile intacte.

În categoria persoanelor cărora le este permisă cumularea pensiei cu salariul sunt cei aleşi prin vot popular, adică parlamentarii, preşedintele României, primarii şi şefii de consilii judeţene. Pe de altă parte, în proiectul de lege sunt menţionaţi şi cei care au durata mandatului prevăzută de Constituţie, adică Avocatul Poporului şi adjuncţii săi, judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) şi conducerea Curţii de Conturi, la care se adaugă membrii Academiei Române, acolo unde salariu au doar cei din conducerea forului, scrie Adevarul.

Ei sunt bugetarii care fentează interzicerea cumulului pensie-salariu 23

La Curtea de Conturi, doi dintre angajaţii de top care nu vor simţi schimbările legislative sunt consilierii Ilie Sârbu şi Ion Călin. Ilie Sârbu, fost ministru al Agriculturii şi fost preşedinte al Senatului, are un salariu lunar de circa 25.000 de lei, precum şi o pensie de 4.000 de lei. Până la eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari, în februarie 2021, Sârbu avea şi un venit de acest fel care se ridica la 8.000 de lei lunar. Şi Ion Călin, fost deputat şi prefect de Dolj, va putea cumula salariul de circa 25.000 de lei cu pensia, care are o valoare de aproximativ 3.800 de lei.

Cu leafa intactă rămân şi membrii Academiei Române care au ieşit la pensie. Bogdan Simionescu, Răzvan Theodorescu, Victor Spinei, Victor Voicu şi Ioan Dumitrache, toţi membri în conducerea Academiei Române, vor încasa atât pensia, cât şi salariul, singura persoană din forul executiv fără acest privilegiu fiind Ioan-Aurel Pop. Răzvan Theodorescu, conform ultimei sale declaraţii de avere, a avut o pensie lunară de aproximativ 7.000 de lei, pe lângă indemnizaţia de membru al Academiei, de 3.000 de lei, şi salariul de vicepreşedinte al aceluiaşi for, de circa 10.000 de lei lunar. O pensie mult mai consistentă are un alt vicepreşedinte al Academiei Române, fostul medic Victor Voicu, care lunar încasează 15.000 de lei, pe lângă salariul de 10.000 de lei, potrivit ultimei declaraţii de avere.

În actuala structură a CCR, şase dintre cei nouă judecători primesc şi pensie pe lângă indemnizaţie. Potrivit ultimei declaraţii de avere, din 2020, preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a încasat în 2019 o pensie de fost magistrat de 454.000 de lei, adică lunar 37.800 de lei, în timp ce salariul lunar s-a ridicat la 24.500 de lei. Dorneanu va putea să-şi păstreze ambele venituri, care ajung la aproximativ 62.000 de lei pe lună. Judecătorul Marian Enache are un caz similar. Din ultima declaraţie de avere aflăm că a încasat în 2019 o pensie de circa 40.000 de lei pe lună (aceasta a inclus şi unele restanţe primite de Enache), în timp ce indemnizaţia de judecător a fost de 24.800 de lei.

Bugetarii cărora li se va aplica legea au la dispoziţie 30 de zile de la momentul publicării ei în Monitorul Oficial pentru a alege dacă continuă munca la stat, dar fără a mai primi şi pensie, sau dacă se retrag din funcţia pe care o deţin. Intrarea în vigoare va mai dura câteva luni, din moment ce Parlamentul va primi proiectul săptămâna viitoare, în trei săptămâni aleşii intră în vacanţă, iar revenirea la muncă are loc abia în luna septembrie.

Facebook

You May Also Like

National

Cristiano Ronaldo este împotriva alimentelor procesate sau băuturilor carbogazoase. La conferința de presă dinaintea debutului Portugaliei la Euro 2020, Ronaldo a observat două sticle...

National

România nu-și permite să plătească pensii speciale și alocații astfel că Guvernul caută tot felul de soluții pentru a reduce cumva alocațiile. Sau măcar...

National

Starul portughez Cristiano Ronaldo a fost protagonistul unui moment inedit la conferința de presă de dinaintea meciului de la EURO. Coco-Cola este un sponsor...

National

Nebunie maximă la București din cauza războiului pe gunoi. Șobolanii au năvălit la Mega Image. Locuitorii Bucureștiului parcă sunt asistați sociali: Plătesc cel mai...

National

Un șofer român a fost sancționat cu 4 puncte și o amendă de 580 de lei, fiind prins de radar circulând cu 30 km/h....

National

Cristiano Ronaldo în vârstă de 36 de ani este cunoscut și pentru dieta strictă și regimul de exerciții fizice. Asta i-a permis să continue...

National

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, vrea să schimbe legislația, astfel încât urșii din România care reprezintă un pericol pentru om să poată fi împușcați în...

National

Majoritatea PNL-USR-UDMR din Senat a eliminat astăzi majorarea alocațiilor pentru copii din Legea de aprobare a OUG 123/2020 prin care Guvernul Orban (cu Florin...

Copyright © 2021 Romani Buni

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.