În România ar fi discriminare? Germania: Ministrul sănătăţii se pronunţă pentru libertăţi mai mari pentru cei vaccinați anti-Covid

Ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, s-a pronunţat pentru acordarea unor mai mari libertăţi persoanelor care s-au vaccinat împotriva Covid-19, după trecerea celui de-al treilea val al epidemie.

Jens Spahn a subliniat că acest lucru ar fi important pentru retaileri şi pentru o redeschidere graduală, pe bază de teste, informează hotnews.ro.

În România ar fi discriminare? Germania: Ministrul sănătăţii se pronunţă pentru libertăţi mai mari pentru cei vaccinați anti-Covid 1

Spahn a mai spus că persoanele vaccinate cu două doze ar putea fi tratate ca şi cele care au test negativ la coronavirus, ceea ce ar uşura viaţa de zi cu zi în pandemie.

Potrivit Institutului Robert Koch (RKI), persoanele care au primit ambele doze nu ar mai trebui să intre în carantină.

Riscul de transmitere a virusului de către acestea pare scăzut, conform unei evaluări a RKI, şi ar putea fi redus şi mai mult prin recomandări suplimentare, precum autoizolarea în caz de apariţie de simptome, şi continuarea distanţării sociale şi purtarea de măşti de protecţie, a arătat şeful RKI, Lothar Wieler.

În timp ce guvernul încearcă să limiteze al treilea val al epidemiei, ministrul de interne Horst Seehofer s-a pronunţat pentru aplicarea unor măsuri uniforme la nivel naţional.

Într-o declaraţie pentru publicaţia Welt am Sonntag, el a afirmat că opinia publică doreşte acest lucru, iar regulile ar trebui înscrise în lege.

Apelul său a fost reluat de premierul bavarez Markus Soeder. „Sunt necesare reguli uniforme, mai degrabă decât un mozaic de reguli imposibile în landuri diferite”, a spus Soeder pentru Bild am Sonntag.