Se pregătește? Secretar de stat: „Două săptămâni de carantină națională ar face minuni”

Se pregătește o carantină națională? Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, susține în continuarea ideea potrivit căreia o carantină la nivel național, „ar face minuni” pentru țara noastră. Ministerul Sănătății poate propune carantina națională dar decizia fială o vor lua politicienii.

Perioada de incubație a virusului este de două săptămâni, ceea ce înseamnă că dacă timp de maximum două săptămâni nu se transmite virusul el se poate stopa. Două săptămâni de carantină ar face minuni”, a spus Andreea Moldovan la DigiFM, potrivit Stirile Pro TV. 

Se pregătește? Secretar de stat: „Două săptămâni de carantină națională ar face minuni” 1

Totodată, ea a afirmat faptul că noile restricții valabile în weekend în zonele cu o rată de incidență ridicată s-au arătat a fi eficiente, tocmai pentru că au contribuit la o scădere a numărului de cazuri de Covid-19.

Carantina sperie ca termen, însă dacă am fi fiecare dintre noi conștienți să evităm acele aglomerații care ne expun clar la un risc, în primul rând pe noi și în al doilea rând pe cei din jurul nostru, lucrurile ar putea fi mult mai ușor manageriate. Am spus și repet, cred că depinde de fiecare dintre noi ca după un an de pandemie să știm ce este bine de făcut și ce nu”, a mai adăugat Moldovan.

Situație dramatică în Brazilia care a înregistrat marţi, 6 aprilie, pentru prima dată, mai mult de 4.000 de decese zilnice asociate COVID-19, spitalele sunt arhipline, iar în anumite oraşe oamenii mor în timp ce aşteaptă să fie trataţi, relatează BBC.

De la debutul pandemiei de coronavirus, în Brazilia au fost înregistrate aproximativ 337.000 de decese din cauza COVID-19, acesta fiind al doilea cel mai mare bilanţ din lume, după Statele Unite.