Nelu Ploieşteanu a murit de COVID-19. „Starea lui s-a agravat foarte tare, până când saturația de oxigen a ajuns la 50%”

Doliu în lumea artistică din România! Nelu Ploieșteanu a murit astăzi, 2 aprilie 2021, la vârsta de 70 de ani. Anunțul a fost făcut în urmă cu câteva minute de către Mara Bănică pe o rețea de socializare.

Anunțul a fost făcut chiar de Mara Bănică, într-o postare pe Facebook.

Nelu Ploieşteanu a murit de COVID-19. „Starea lui s-a agravat foarte tare, până când saturația de oxigen a ajuns la 50%” 1

”Speram să nu primesc niciodată vestea asta… Drum bun, nea Nelu! Să te ierte bunul Dumnezeu și să-ți odihnească sufletul în Rai!”, a scris Mara Bănică pe rețeaua socială.

Artistul, în vârstă de 71 de ani, se afla internat la Spitalul Floreasca din Capitală încă de jumătatea lunii martie, mai exact din data de 13 martie. În tot aceste timp, medicii au fost extrem de rezervați în ceea ce privește evoluția stării sale de sănătate, cu atât mai mult cu cât artistul se confrunta cu probleme mari de sănătate la plămâni dar și la inimă.

Artistul a fost inițial diagnosticat cu COVID-19, a fost internat însă a plecat din spital pe semnătură. La doar câteva zile, a ajuns din noi la spital, de data aceasta în stare gravă, iar medicii au fost nevoiți să îl intubeze deoarece avea o saturație extrem de mică.

Nea Nelu s-a îmbolnăvit la începutul săptămânii, a fost internat 48 de ore, și cred că făcea parte din categoria bolnavilor ”Toma Necredinciosul”, care a negat virusul și existența lui. De altfel și mie îmi spunea că nu e decât o răceală, motiv pentru care a plecat pe propria semnătură din spital.

Starea lui se agravase, avea nevoie de un Computer Tomograf pentru ca medicii să detecteze cât de grav sunt afectați plămânii, însă Nea Nelu a refuzat. A plecat pe semnătură, a ajuns acasă miercuri seara, starea lui s-a agravat foarte tare, până când saturația de oxigen a ajuns la 50%, practic nu mai putea respira. Atunci au chemat ambulanța și a fost din nou transportat la spital.

Din nefericire a ajuns intubat într-un timp foarte scurt, cu șanse extrem de mici de supraviețuire”, povestea, la acel moment, Mara Bănică, la Antena 3.