Curajos. Actorul Mihai Bendeac s-a vaccinat cu AstraZeneca. „Am încredere în ştiintă, am avut mereu încredere în ştiinţă”

Actorul Mihai Bendeac a declarat la Antena 3 că s-a vaccinat cu AstraZeneca, în ciuda tuturor reacțiilor adverse pe care le-au avut unii oameni.

Actorul a precizat că are încredere în medici, cercetători și câștigători ai premiului Nobel, nelăsându-se influențat de „cei care scriu miau ca pisica”.

Mihai Bendeac a fost depistat pozitiv

A fost foarte simplu. Mi-e teamă de ace, dar a fost extrem de simplu. Am încredere în ştiintă, am avut mereu încredere în ştiinţă. Până la urmă, o alegere de genul acesta nu mi se pare că ține neapărat de inteligență.

Dacă facem un mic efort de imaginație, care nu este chiar atât de greu de făcut, în cazul în care acest virus ar fi atacat, să spunem, cataracta și cei care erau afectați ar fi orbit, oare cum ne raportam noi cu toții la medici și la știință?! Eu aşa funcţionez, mă orientez după medici, cercetători, după câștigători de premiu Nobel și mai puțin după cei care scriu miau ca pisica, a spus Mihai Bendeac, citat de bzi.ro.

Mihai Bendeac a subliniat că din 35 de milioane de doze ale unui vaccin, au existat 7 reacții adverse severe, Astfel că, el îndeamnă populația să se vaccineze.

PS – Pe vremuri, bărbații mergeau în războaie. Acolo, rata de supraviețuire era, uneori, si de 50%. Astăzi, din 35 de MILIOANE de doze ale unui vaccin, au existat 7 reacții adverse severe. Fătălăilor li s-au udat chiloții roz. Chill the fu.k up și faceți ce trebuie să faceți ca să terminăm odată cu perioada asta! 🏇🏾🏇🏾😇

PPS – Acum ne luați-vă cuminți popcorn și, pentru că suntem pe Facebook, urmăriți bombardierii si biologii în acțiune”, a transmis actorul.