Asistent medical: “Dragă mamă, te iubesc! Diseară nu vin acasă, rămân să salvez vieţi”

Abel Daniliuc, asistent medical generalist chirurgie generală COVID-19 la Spitalul Județean de Urgență din Arad, a povestit cum decurge o zi din viața personalului medical care se luptă cu acest dușman invizibil, ducând o bătălie nedreaptă după propriile sale reguli cu noi toți.

Unii dintre colegi şi chiar şi eu am plătit cele necesare pentru pacienți de la noi, din banii noștri. Am ieșit azi dimineață din tură şi am dormit o oră, apoi m-am întors la spital pentru că mi-a zis fata unui pacient că nu are scutece.

Asistent medical: "Dragă mamă, te iubesc! Diseară nu vin acasă, rămân să salvez vieţi" 1

Astăzi am ales să respir mai puțin, acoperindu-mi fața cu trei măști și îmbrăcând un costum în care nu ai idee cât de cald îmi e…și nu pot bea apă, nu am timp să stau jos, nu am secunde de pierdut“, spune Abel care alege să nu se plângă de condiții, ci să găsească soluții, să fie acolo pentru cei care au nevoie.

El a lansat şi un apel către români, pe care îi roagă să aibă grija de ei, că această boală există
Înainte să-ți zic orice vreau să te rog să rămâi sănătos, să ai grijă de tine și să te asigur că nu e nici o conspirație. Personalul medical nu omoară şi nu lasă să moară nimeni sub pretextul COVID-19, ba dimpotrivă, munca noastră s-a îngreunat și mai mult.

Avem de tratat patologie diversă, plus acest dușman invizibil care atacă, cum vrea, nu pe toți la fel, ducând o bătălie nedreaptă după propriile sale reguli cu noi toți.

Am stat drepți în fața bolii, în fața morții, pentru că astăzi am mai smuls un bunic, un tată, o mamă, o bunică din ghearele nemiloase ale morții
Nu știi și nu trebuie să știi cât de greu e să nu poți glumi, să nu-i poți zâmbi celui de lângă tine: coleg, pacient. Trebuie să îți alegi cu grijă vorbele și să le spui doar în momente cheie, de maximă nevoie, folosind astfel forțele cu care ai striga la colegul ca să spui ceva cotidian pentru a acționa spre binele și sănătatea pacienților.

Dacă altădată auzeam pacienții făcând glume între ei, un adunat de frunze, o pasăre rătăcită încă pe la noi…acum aud doar foșnetul ireal de obositor al combinezonului, doar respirația-mi îngreunată și propriile gânduri care se îndreaptă către Dumnezeu pentru pacienți, pentru a se însănătoși și pentru colegi ca să reziste.

„Tu ești o mică parte. Contezi, te rog ai grijă de tine!”
Astăzi am ales să mă epuizez pentru a salva o mică parte din omenire, iar tu ești o mică parte. Contezi, te rog ai grijă de tine!

Astăzi m-ai văzut clătinându-mi pasul pentru că m-am trezit la 5 și am plecat când psihic și fizic nu am mai putut. Acum în funcție de asta se calculează timpul petrecut în gardă, acum poate zâmbești stând puțin să te gândești la cât de repede ai concluzionat când m-ai văzut.

Și să știi că și urmele și vânătăile de pe față nu sunt de la o băută cu prietenii sâmbătă seara, ci de la faptul că m-am protejat pe mine să te protejez pe tine și să pot salva în continuare. Semnat “Personalul medical“, a mai povestit Abel Daniliuc la Antena 3.