(Video) Cătălina Vlașin, tânăra cu două facultăţi, care s-a făcut şoferiţă de TIR: “Am absolvit într-o ţară care nu mi-a oferit o şansă”

Cătălina Vlaşin, o tânără din Baia Mare, absolventă a două facultăţi şi două mastere, s-a făcut şoferiţă de TIR, iar acum conduce un camion de 40 de tone, în echipaj cu soţul ei, chiar dacă ar fi putut face cu totul altceva.

„Am absolvit două facultăţi şi două mastere (Inginerie Alimentară şi Psihologie). Am lucrat aproape un an în topografie şi doi ani inginer tehnolog. Azi, sunt şofer pe TIR. Mă bucur de fiecare kilometru parcurs, de fiecare om care apreciază că o fată de 1,60 metri şi 55 kilograme poate să stăpânească un mastodont de 40 de tone, de fiecare cursă finalizată cu succes.

(Video) Cătălina Vlașin, tânăra cu două facultăţi, care s-a făcut şoferiţă de TIR: "Am absolvit într-o ţară care nu mi-a oferit o şansă" 1

Am absolvit două facultăţi într-o ţară care nu mi-a oferit şansa să mă dezvolt în domeniile pentru care am învăţat zile şi nopţi întregi.

Până la urmă, viaţa nu e despre diplome. E despre lucrurile pe care le faci şi îţi oferă satisfacţie. Indiferent ce faci, fă-o din tot sufletul. De la inginer la şofer de TIR e cale lungă.

Unii mă critică, alţii îmi apreciază curajul şi foarte puţini mă iau drept exemplu. Mulţumesc tuturor care m-aţi urmărit de-a lungul vremii. Pentru unii sunt motiv de bârfă, pentru alţii sunt tipa aia cool.

Ei bine, eu pentru cei din urmă încă mai postez aici uneori”, a scris Cătălina Vlaşin pe Facebook, preluată de Antena3.

Pe lângă cele 15 ore pe zi petrecute la volanul TIR-ului, Cătălina are şi o pasiune pe care a transformat-o într-un mic business pe care l-a denumit “Cărticele personalizate”, acolo unde ia poveştile de viaţă ale oamenilor şi le transpune în cărţile lor personale.