Lucian Mîndruță, mesaj pentru Dragoș Bucur: „Prima flegmă a fost a ta! Ești doar un ignorant care crede în libertatea de a împrăștia în jur scuipat”

Jurnalistul Lucian Mîndruță a avut o reacție dură la postarea controversată a lui Dragoș Bucur în care explică de ce nu poartă masca de protecție și de ce nu dorește să se vaccineze anti-Covid.

N-are nimeni nimic cu tine că ai o opinie despre o ordonanță militară. Aia cu masca. Avem însa o așteptare de la unii care trăiesc, ca mine și ca tine, din exploatarea imaginii lor publice. Aceea este de a propune modele de comportament care sa ajute societatea. Să o apere. Să îi fie mai bine.

Lucian Mîndruță, mesaj pentru Dragoș Bucur: „Prima flegmă a fost a ta! Ești doar un ignorant care crede în libertatea de a împrăștia în jur scuipat” 1

Matale ne povestești cu mândrie că nu ai de gând să respecți legea. O lege dată ca să apere alți oameni. Ce urmează? O să treci pe roșu, pentru că e împotriva libertății personale să oprești mașina la stop, ca toata lumea?”, a scris Mîndruță, pe pagina sa de Facebook citat de RomaniaTV.

Mîndruță a mai scris că masca nu este pentru reducerea la tăcere a opiniilor. „Masca o porți ca să nu scoți din gură, pe lânga ele (n.a. opinii), și salivă. Saliva cu viruși care pot îmbolnăvi pe alții. Dacă nu ai înțeles acest lucru simplu poți ruga pe cineva să îți explice. Dar nu încerca să ne vinzi imaginea eroului care lupta pentru libertatea de opinie.

Ești doar un ignorant care crede în libertatea de a împrăștia în jur scuipat. Mai fin, dar scuipat. Te miri acum că alții fac același lucru înspre tine? Păi prima flegmă a fost a ta!”, a mai scris Mîndruță, pe Facebook.

Dragos Bucur: „Nu ma vaccinez și nu port masca”

Actorul Dragoș Bucur a anunțat pe Facebook că nu poartă mască şi nu se vaccinează.

„În cazul în care nu aveați pe cine să înjurați: nu mă vaccinez și nu port mască”, a scris acesta.

„Nu susțin că decizia de a nu ma vaccina este cea corectă, dar susțin și apar libertatea de a lua singur această decizie.

Nu încurajez pe nimeni să nu poarte mască, dar nu sunt de acord cu această ordonanță militară și consider că trăiesc într-o societate în care încă am voie să nu fiu de acord cu guvernul și cu deciziile lui și să îmi exprim public acest dezacord”, a explicat Dragoș Bucur postarea în care anunță că nu se vaccinează și nu poartă mască.