Șmecheri. La Avocatul Poporului, șefii iau sporuri de praf de mii de lei pe lună pentru că de pe birouri îi pot ataca diverse bacterii

Instituția Avocatul Poporului ar trebui să fie una dintre cele mai corecte din țară. Nu este. Și acolo se fac șmecherii cu sporurile.

Angajații sunt răsplătiți cu sute sau mii de lei lunar pentru că își obosesc ochii în fața computerului, în praf, iar de pe birouri îi pot ataca diverse bacterii, scrie Newsweek România. Legal, banii sunt plătiți pentru condiții de muncă vătămătoare deși oamenii lucrează în fața computerului, anunță Europa FM. 

Șmecheri. La Avocatul Poporului, șefii iau sporuri de praf de mii de lei pe lună pentru că de pe birouri îi pot ataca diverse bacterii 1

Funcționarii publici și personalul contractual pot beneficia de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat.

Astfel, un director din Avocatul Poporului primește un spor de condiții vătămătoare de 2.500 lei/lună, la un salariul lunar de 18.300 de lei. Un șef-serviciu are un spor de 1.600 de lei, un auditor primește 1.500 de lei, iar un consilier, 1.350 de lei. Șoferii de la Avocatul Poporului primesc și ei un spor de 650 de lei.

Zilele trecute, premierul Florin Cîțu a anunțat că executivul analizează situația majorărilor acordate în sectorul public pentru a vedea care sunt justificate.