Mega-lockdown în Germania. În România se pregătește redeschiderea școlilor! Măsurile anunțate de Cancelarul Angela Merkel

Autoritățile din România vorbesc de redeschiderea școlilor în timp ce Europa de Vest este în plin val 3 de pandemie. O dată cu redeschiderea școlilor, există riscul ca valul trei să lovească și România.

Cancelarul Angela Merkel a anunțat că lockdownul a fost prelungit până pe 14 februarie și vor fi introduse reguli suplimentare. Restaurantele, multe instituții, inclusiv culturale, si magazinele neesențiale rămân închise, potrivit RTV.

Mega-lockdown în Germania. În România se pregătește redeschiderea școlilor! Măsurile anunțate de Cancelarul Angela Merkel 1

Măștile medicale – adică măștile chirurgicale sau cele de protecție superioară FFP2 – vor fi acum necesare în transportul public sau în magazinele esențiale, cum ar fi supermarketurile cărora li s-au permis să rămână deschise, cancelarul Angela Merkel avertizând că ţara sa trebuie să ”acţioneze acum” pentru a preveni creşterea numărului de cazuri de COVID-19, transmite miercuri dpa.

Închise vor rămâne și școlile. De asemenea, restricțiile de circulație rămân neschimbate.Întrunirile private cu o altă persoană sunt permise numai în afara propriei locuinţe, comparativ cu cinci din alte gospodării, cum era prevăzut până acum. Restricţiile de călătorie pe o rază de 15 kilometri de la domiciliu vor fi puse în aplicare în districtele în care incidenţa virală depăşeşte cele 200 de noi cazuri de infecţii la 100.000 de locuitori.

Măsura este o încercare de a opri transmiterea coronavirusului și de a preveni propagarea în țară a variantelor de virus considerate a fi mai contagioase.

Germania a înregistrat aproape o mie de decese de COVID-19 în ultimele 24 de ore, în timp ce cifra contagierilor a fost de 11.369, potrivit datelor Institutului Robert Koch (RKI) de virusologie actualizate luni la miezul nopţii, relatează EFE.

Întrebat, la Europa FM, despre deschiderea școlilor la data de 8 februarie, premierul Florin Cîțu a declarat că o decizie finală va fi luată abia pe 2 februarie. A adăugat, însă, că, dacă situația epidemiologică rămâne neschimbată, elevii au toate șansele să se întoracă în sălile de clasă din prima zi a semestrului al doilea, adică 8 februarie.

Decizia se va lua pe 2 februarie. Şi noi ne uităm, zilnic primesc de la domnul Arafat statisticile şi analize şi în detaliu şi ne uităm exact să vedem cum evoluează pandemia. Este un alt lucru important pentru că noi toţi ne axăm acum pe campania de vaccinare, ceea ce e important să comunicăm, dar trebuie să nu uităm că, încă, în România există o pandemie şi la nivel global.

Trebuie să păstrăm măsurile de restricţie, trebuie să purtăm mască, distanţarea socială şi toate celelalte măsuri care au dat rezultate până astăzi. Monitorizăm clar, zilnic, situaţia. Dacă lucrurile rămân aşa cum sunt, este clar că vom începe pe 8 februarie cu acele condiţii pe care le-a anunţat domnul preşedinte când a enunţat că vom deschide şcolile pe 8 februarie”, a afirmat Florin Cîţu, marţi seara, în cadrul unui interviu pentru Europa FM.