Unde s-ar trata Alexandru Rafila dacă ar avea Covid-19. Răspuns politicianist

Medicul Alexandru Rafila a dat un răspuns politicianist atunci când a fost întrebat unde s-ar trata dacă s-ar îmbolnăvi de Covid-19

Spitalele, ca și autostrăzile, au fost totdeauna folosite în campanie electorală, toată lumea făcea spitale. Pe mine dacă m-ați fi întrebat unde vreau să mă tratez, eu v-aș fi spus că vreau să mă tratez la Spitalul Regional Craiova, pentru că acolo domnul ministrul Tătaru ne-a comunicat că acest proiect a intrat în linie dreaptă și va fi gata cel mai devreme în 2027. Eu sper totuși că nu o să țină pandemia până în 2027.

Unde s-ar trata Alexandru Rafila dacă ar avea Covid-19. Răspuns politicianist 1

Asta de fapt reflectă o asumare din punct de vedere propagandistic electoral a unei probleme pe care trebuie să o rezolvăm, trebuie să avem spitale regionale, dar trebuie să le facem în așa fel încât să corespundă și nevoilor de servicii de sănătate. Trebuie să facem o mapare și niște spitale flexibile care să răspundă nevoii de servicii de sănătate din regiunea pe care o deservesc.

Dacă facem niște spitale standard cu număr de secții, număr de paturi și așa mai departe care nu corespund nevoii de servicii de sănătate, le facem degeaba.”, a transmis prof. Rafila, potrivit DCNews.