O asistentă continuă să lucreze la Terapie Intensivă deşi are cancer în stadiul IV. Mesajul impresionant al acesteia: „Dacă pot fi utilă, cu ce-a mai rămas din mine, sunt cea mai fericită.”

O asistenta continuă să lucreze la secția de Terapie Intensivă de la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc deşi are cancer în stadiul IV.

“Am 52 de ani și sunt asistentă medicală la secția de Anestezie și Terapie Intensivă din spitalul din Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. Am văzut destui oameni murind. Să-i păcălești, uneori ajută. Eu am cancer în stadiul patru, dar mai am mult de muncă la spital. Pe mine nu mă poate păcăli nimeni. Medicii sunt sceptici. Eu am învățat să citesc în priviri. Se uită lung la tine, cu compasiune, încearcă să te încurajeze, dar eu știu unde mă aflu.

O asistentă continuă să lucreze la Terapie Intensivă deşi are cancer în stadiul IV. Mesajul impresionant al acesteia: „Dacă pot fi utilă, cu ce-a mai rămas din mine, sunt cea mai fericită.” 1

Eu am fost la muncă în pandemie, la ATI, și voi merge și acum. Faptul că merg la spital mă ajută să mai trăiesc. Pacienții au nevoie de mine”, spune asistenta.

„Lucrez. Când îmi este greu, îmi iau concediu medical, dar îmi place ceea ce fac. Acceptarea e foarte grea, mai ales la stadiu avansat. A trebuit să fiu puternică și asta pot face doar având o viață normală, nu să stau la pat. Faptul că mă duc la serviciu mă ajută la moral. Colegii și medicii îmi spun să stau în concediu, dar eu le-am zis că acest concediu este pentru oamenii bolnavi, iar eu am o treabă de făcut. Am momente când depresia mă trage tare de păr. Mă rog, de perucă.

Am fost tentată să apelez la antidepresive, dar am spus un mare nu! Iei o pastilă, ești în lumea ta, dar când se termină efectul o iei de la capăt. Am zis că lucrez cu creierul. Și sunt tare pentru familia mea, pentru soțul meu, pentru copilul meu. Când îți vezi soțul că întoarce capul într-o parte și plânge, e foarte greu. Băiatul meu, când am fost la Cluj la o puncție la ficat, a căzut în genunchi în curtea spitalului și -a început să plângă. -Mami, să nu ne lași singuri!

Ei îmi dau putere.

Mă dor foarte tare picioarele fiindcă am avut un blocaj limfatic, au rămas durerile, dar trec peste cu exerciții, cu masaj, cu activitate zilnică.
Mai fac pauze când simt că pleznește carnea pe picioare. Dar am o viață normală, așa cum este ea. Abia aștept să mă duc la muncă în fiecare zi.

Dacă pot fi utilă, cu ce-a mai rămas din mine, sunt cea mai fericită. Acum să văd cum tolerez acest medicament nou și mă întorc fiindcă pacienții au nevoie de asistență medicală.
Voi fi acolo!”, a mai transmis aceasta.

În fiecare săptămână, la Casa Filip, se cazează oameni bolnavi de cancer. Dacă doriți să îi susțineți, accesați link-ul: https://www.casafilip.org/doneaza