Nici măcar medicii NU vor să se vaccineze anti-COVID-19. „Aştept puţin să vedem cine s-a vaccinat, ce păţeşte şi după aceea mă vaccinez şi eu”. Un spital județean a raportat că 75% din medici nu vor să se injecteze

Potrivit managerului  Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, Andras Nagy Robert, doar un sfert dintre angajații spitalului și-au exprimat dorinţa de a se vaccina anti COVID.

Dintre cei aproximativ 1.000 de angajaţi, 258 şi-au manifestat intenţia fermă de a se vaccina, informează stiripesurse.ro.

Nici măcar medicii NU vor să se vaccineze anti-COVID-19. „Aştept puţin să vedem cine s-a vaccinat, ce păţeşte şi după aceea mă vaccinez şi eu”. Un spital județean a raportat că 75% din medici nu vor să se injecteze 1

În opinia directorului medical al spitalului, dr. Roşu Matyas, vaccinarea va fi soluţia pentru combaterea pandemiei.

“Am trimis lista pe secţii, a trebuit să predăm şi noi o situaţie către minister cu câţi vor să se vaccineze şi câţi nu (…). 258 au fost la prima strigare.

Bineînţeles că noi ducem muncă de lămurire, pentru că eu sunt convins că vaccinarea va fi soluţia. (…) Încă există reticenţe în rândul personalului medical şi în rândul personalului auxiliar faţă de acest vaccin (…) pentru care nu se cunosc foarte bine efectele adverse.

Foarte mulţi asta spun: aştept puţin să vedem cine s-a vaccinat, ce păţeşte şi după aceea mă vaccinez şi eu”, a spus dr. Roşu Matyas.

Vaccinarea anti-COVID va fi gratuită și nu va fi obligatorie, anunță ministrul Sănătății.

„Trebuie să înțelegem! Vaccinul nu este obligatoriu, este voluntar și este gratuit. Noi sperăm ca în ianuarie să putem avea prima tranșă și să putem vaccina prima categorie, și anume personalul din unitățile sanitare publice și private, în jur de 550.000.

(Persoanele n.red.) fără comorbidități, peste 18 ani, sunt cele care vor primi acest vaccin din martie, aprilie”, a declarat ministrul.