Actorul Victor Rebengiuc a anunțat că s-a vindecat de COVID-19 după ce a urmat, în izolare la domiciliu, tratamentul prescris.
Rebengiuc a precizat că nu a avut nevoie de internare, fiind un pacient asimptomatic.
“Nu am avut manifestări ale bolii, am stat două săptămâni cuminte, în casă, închis. Am urmat un tratament care mi-a fost prescris şi gata”, a spus actorul, în vârstă de 87 de ani.
Rebengiuc, care se declară adeptul regulilor menite să prevină răspândirea coronavirusului, adaugă că a purtat mască şi că nu simte nicio dificultate atunci când poartă acest mijloc de protecţie.
“Nu ştiu cum s-a putut întâmpla chestia asta”, a precizat actorul, citat de antena3.ro.
Întrebat ce a învăţat de pe urma acestei experienţe, actorul a răspuns: “Să mai stau pe acasă, să nu plec în lume, în pieţe aglomerate şi metrouri”.