Fetiță de 1 an ucisă de coronavirus. 196 de decese în România, în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat astăzi un record de decese cauzate de coronavirus: 196. Un deces a fost înregistrat la  categoria de vârstă 0-9 ani.

Potrivit surselor Observator, decesul anunțat este al unui bebeluș din Mureș. Este vorba despre o fetiță, care nu împlinise încă vârsta de 1 an. Aceasta avea multiple comorbidități.

Fetiță de 1 an ucisă de coronavirus. 196 de decese în România, în ultimele 24 de ore 1

„În intervalul 23.11.2020 (10:00) – 24.11.2020 (10:00) au fost raportate 196 de decese (129 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 8 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 28 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 47 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 61 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 decese la categoria de peste 80 de ani.

184 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 9 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, a anunțat GCS, într-un comunicat.