Doi militari tineri au murit răpuși de COVID-19, la o zi distanță. Aveau 40 și 46 de ani

Doi tineri militari de la Academia Fortelor terestre de la Sibiu au murit de COVID-19.

Cei doi militari, în varsta de 40 si 46 de ani, nu erau cunoscuti cu vreo afectiune și au decedat la doar o zi distanță.

Doi militari tineri au murit răpuși de COVID-19, la o zi distanță. Aveau 40 și 46 de ani 1

Caporalul Emanoil Radu Voicu s-a stins la Spitalul Militar din Sibiu, la doar 40 de ani, informează ziare.com. Cunoscutii spun ca era un om foarte optimist.

Cu doar o zi inainte, si-a pierdut viata si maistrul militar Aurelian Ion Irimia, in varsta de 46 de ani. Barbatul a murit la Spitalul Colentina din Bucuresti, unde fusese transferat.

Cei doi s-au infectat in urma cu cateva saptamani si au luptat din rasputeri cu boala. In ciuda eforturilor medicilor, nu au putut fi salvati, mai arata sursa citata.

„Învăluiți de durere, facem cunoscut faptul că ieri, 26 noiembrie, colegul nostru caporalul clasa a II-a Emanoil-Radu VOICU a pierdut lupta cu virusul SARS-CoV-2.

S-a stins la vârsta de 40 de ani un om cu o inimă mare, mereu amabil și cu mult bun simț. În cei 14 ani, în care ne-a fost coleg, ne-a impresionat cu spiritul său de sacrificiu, cu altruismul de care a dat dovadă și grija pe care o manifesta față de cei dragi lui.

Suntem alături de familia greu încercată și ne exprimăm compasiunea şi întregul sprijin, în aceste momente de grea suferință.

DUMNEZEU SĂ ÎL ODIHNEASCĂ ÎN PACE!

Sincere condoleanţe familiei la trecerea prin aceste clipe cumplite!”

„Cu profund regret în suflet, facem cunoscută înrolarea în Armata Cerurilor a colegului nostru maistru militar cls. I Aurelian-Ion IRIMIA, care astăzi, 25 noiembrie, a pierdut lupta cu virusul SARS-CoV- 2.

A încetat să mai bată o inimă mare. Ne-a părăsit un bun camarad, dedicat familiei și atent la nevoile celor din jur, o persoană senină și echilibrată, care ne-a fost alături timp de 18 ani din cei 24 dedicați Armatei României.

Suntem alături de familia greu încercată și ne exprimăm compasiunea şi întregul sprijin, în aceste momente de suferinţă cumplită. Avem convingerea că, atât noi, colegii săi, cât și cei care l-au cunoscut, nu-l vom uita și îi vom păstra în amintire spiritul de luptător.

Sincere condoleanţe familiei greu încercate!

DUMNEZEU SĂ ÎL ODIHNEASCĂ ÎN PACE!”, a transmis Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu.