Connect with us

Hi, what are you looking for?

National

Un val de aer polar loveşte România. Cât de frig se anunţă și unde va ninge

Un val de aer polar va lovi România, anunță Adevărul. Temperaturile vor scădea sub normalul acestei perioade iar în unele zone va ninge. Maximele nu vor depăşi 17 grade în regiunile sudice.

Valorile termice vor fi în scădere în toate zonele ţãrii şi vor caracteriza o vreme rece pentru această perioadă în vest, nord şi centru. În zona montanã, îndeosebi la altitudini mari, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Un val de aer polar loveşte România. Cât de frig se anunţă și unde va ninge 23

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), sâmbătă, 17 octombrie, vremea va deveni rece pentru această dată în vestul, centrul şi nordul ţării şi se va menţine normală termic în rest, chiar uşor mai caldă în sud-est.

Temperaturile maxime se vor încadra între 10 grade în Dealurile de Vest şi 22 de grade în Muntenia şi Dobrogea, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 13 grade. În regiunile vestice, nordice şi centrale, precum şi în zonele de deal şi de munte, vor fi înnorări şi ploi pe arii extinse. În zona montană mai înaltă, precipitaţiile vor fi mixte.

În restul teritoriului, cerul va fi doar temporar noros, iar ploile se vor semnala pe alocuri, mai ales în sud-est, unde vor fi posibile şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi, trecător, în celelalte regiuni, îndeosebi în cele sudice.

Duminică se face şi mai frig. Vremea va fi rece în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi la munte, unde cerul va avea înnorări accentuate şi, mai ales în cursul zilei, va ploua pe arii extinse.

În zona montană, îndeosebi la altitudini mari, vor fi precipitaţii mixte. În sud-est, vremea va fi apropiată de normal sub aspect termic, cerul va fi variabil şi doar izolat vor fi ploi, în general slabe cantitativ.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, precum şi, temporar, în sudul ţării. Pe parcursul nopţii, în zonele joase de relief, vor fi condiţii de ceaţă şi, izolat, brumă. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 10 şi 16 grade, cu cele mai scăzute valori în regiunile intracarpatice şi cele mai ridicate în sud-est, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între 2 şi 11 grade.

Luni, 19 octombrie, vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, dar frigul va persista. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar mai accentuate ziua la munte şi în nordul şi centrul ţării, dar numai izolat vor fi condiţii pentru ploi slabe, trecătoare, sau fulguieli la munte. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 12 şi 16 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 şi 11 grade.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate pe crestele montane înalte. Pe parcursul nopţii, în depresiuni, se va produce brumă şi, izolat, vor fi condiţii de ceaţă.

Facebook

You May Also Like

National

Cristiano Ronaldo este împotriva alimentelor procesate sau băuturilor carbogazoase. La conferința de presă dinaintea debutului Portugaliei la Euro 2020, Ronaldo a observat două sticle...

National

România nu-și permite să plătească pensii speciale și alocații astfel că Guvernul caută tot felul de soluții pentru a reduce cumva alocațiile. Sau măcar...

National

Starul portughez Cristiano Ronaldo a fost protagonistul unui moment inedit la conferința de presă de dinaintea meciului de la EURO. Coco-Cola este un sponsor...

National

Reprezentanții Romsilva au realizat imagini din drona care ar arăta daptul că nu o eventuală micșorare a debitului apei ar fi dus la prăbușirea...

National

Nebunie maximă la București din cauza războiului pe gunoi. Șobolanii au năvălit la Mega Image. Locuitorii Bucureștiului parcă sunt asistați sociali: Plătesc cel mai...

National

Cristiano Ronaldo în vârstă de 36 de ani este cunoscut și pentru dieta strictă și regimul de exerciții fizice. Asta i-a permis să continue...

National

Un șofer român a fost sancționat cu 4 puncte și o amendă de 580 de lei, fiind prins de radar circulând cu 30 km/h....

National

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, vrea să schimbe legislația, astfel încât urșii din România care reprezintă un pericol pentru om să poată fi împușcați în...

Copyright © 2021 Romani Buni

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.