Un român s-a infectat de 3 ori cu coronavirus. Medicii iau în calcul un scenariu de groază: Covid-19 ar fi o boală cronică, precum HIV

Confuzie în rândul cadrelor medicale după ce un român s-a infectat de 3 ori cu coronavirus. El nu a avut de loc imunitate după prima infectare. Medicii se întreabă astfel dacă infecția cu SARS-COV 2 nu este de fapt una cronică, precum HIV.

Un ieșean deţine recordul recordul infectărilor: Acesta s-a prezentat la spital pozitiv de trei ori, după ce ieşise negativ. În acest context, infecţioniştii îşi pun întrebarea dacă nu cumva infecţia cu SARS COV 2, care începe să aibă manifestări ale unei boli autoimune, ar putea deveni o infecţie cronică, precum HIV cu care e înrudit, scrie Gandul. ț

Un român s-a infectat de 3 ori cu coronavirus. Medicii iau în calcul un scenariu de groază: Covid-19 ar fi o boală cronică, precum HIV 1

„Ca o modificare a ceea ce înseamnă simptomatologia bolii, la începutul pandemiei pierderea gustului şi a mirosului erau un semn cardinal şi de debut. În prezent, aceastea lipsesc în cele mai multe cazuri, sau apar târziu, după 7-10 zile de la confirmarea cu boala”, a declarat prof.dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.

„O altă remarcă pe care o subliniez este faptul că fenomenele digestive sunt din ce în ce mai frecvente, dacă nu cele mai frecvente. Noi, infecţioniştii, încă din vară am tras un semnal de alarmă spunând că o boală diareică poate masca o infecţie cu SARS COV 2. Am întâlnit inclusiv pacienţi care au mimat o suferinţă a colecistului, şi de fapt era COVID 19 (…) ne întrebăm dacă la această boală putem pune problema unei infecţii cronice”.

“Apar într-adevăr modificări care ar putea fi etichetate în contextul unui cortegiu fizio-patologic, ca într-o boală autoimună, în care , de fapt, rezultatul modificării apare în urma conflictului antigen-anticorpi. Aici aş pune acele manifestări dermatologice ce apar la unii pacienţi şi care sunt strict legate de boală. Tot aici aş încadra unele modificări renale de tipul nefritei”, a mai spus Carmen Dorobăţ.