S-a răzgândit? Medicul Alexandru Rafila nu susţine închiderea şcolilor, dacă atingem 3 la mie: Sunt nişte cifre doar

Până acum se știa că la 3 cazuri la 1,000 de persoane școlile trebuie închise iar cursurile făcute doar online. Medicul Alexandru Rafila s-a răzgândit și spune că totuși școlile nu ar trebui închise.

“Sunt niște parametri, o cifră, 3 la mie, incidența cumulată în ultimele 14 zile, dacă suntem sub 3 la mie păstrăm școlile în scenariul verde sau galben, dacă depășim trecem în scenariul roșu. Să știți că nu e nicio diferență între 2,9 și 3,1. Cred că ar trebui să fim puțin flexibili”, a spus dr. Alexandru Rafila, reprezentatul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citat de A3.
S-a răzgândit? Medicul Alexandru Rafila nu susţine închiderea şcolilor, dacă atingem 3 la mie: Sunt nişte cifre doar 1

Medicul recomandă ca fiecare caz să fie analizat și că “nu trebuie să ne raportăm doar la niște cifre”.

“Sigur că trebuie analizată situația din fiecare școală și cine merge la școală, câți copii sunt în școală, dacă sunt școli de proximitate. Dacă, de exemplu, 95% din elevii unei școli locuiesc în prejma școlii și se deplasează pe jos la școală, eu acea școală nu aș închide-o.

Dacă școlile însă sunt la distanță, 30-40% din elevi vin cu mijloace de transport în comun, aglomerează traficul, atunci acolo probabil e bine să închizi școala două săptămâni, să reduci transmiterea în comunitate.

(…) Trebuie să fim flexibili, să fim creativi, încât viața noastră să fie cât mai apropiată de normal, nu trebuie să fim rigizi, să ne raportăm doar la niște cifre, fără să ne gândim ce este în spatele lor”, a mai spus medicul.