Explicații. Alexandru Rafila, despre recordul de infectări cu coronavirus, peste 2.000 de cazuri ieri

Peste 2.000 de cazuride coronavirus au fost anunțate miercuri. De așteptat, medicul Alexandru Rafila spune că o mare parte de vină o poartă elevii.

”E normal să fie aşa, copiii sunt mai greu de strunit, vin la şcoală, pleacă de la şcoală. Copiii, adolescenţii sunt cei care se îmbolnăvesc, fac forme banale, dar pot transmite boala unora dintre cei foarte apropiaţi, mai vârstnici, care pot să facă şi complicaţii”, a declarat Alexandru Rafila, miercuri seară, la Digi 24, potrivit RTV.

Explicații. Alexandru Rafila, despre recordul de infectări cu coronavirus, peste 2.000 de cazuri ieri 1

Întrebat dacă recordul de infecţii cu noul coronavirus înregistrat miercuri este cauzat de redeschiderea şcolilor, Rafila a explicat:

“Părerea mea este că da. Suntem la 10 – 12 zile de la momentul redeschiderii şcolilor. Deocamdată vedem număr mare de cazuri, duminică am avut un record pentru o zi de duminică, sâmbătă am avut un record pentru sâmbătă, astăzi avem un record absolut. Rămâne să vedem dacă în zilele următoare ne stabilizăm, ajungem pe aşa-numitul platou sau creşterea va continua”, a spus reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Mai mult, medicul Alexandru Rafila a explicat că “este clar că ne aflăm într-o perioadă în care întreaga UE este afectată de creşterea numărului de cazuri şi România nu face excepţie”.