De ce România are mai multe decese decât statele care înregistrează cu mult mai multe cazuri zilnice de COVID? Explicații medicul Beatrice Mahler

În România a început să se moară mult din cauza coronavirusului. Unii dau vina pe COVID, alții pe starea proastă a spitalelor unde pacienții se infectează cu bacterii și alți viruși. Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din București, crede că explicațiile sunt mult mai profunde și nu țin neapărat de realitatea imediată.

„Cred că trebuie să privim lucrurile puțin mai extins și să ne uităm, pe de o parte, la problemele de sănătate ale populației, la modul în care ele sunt gestionate – și aici ne referim la deficitul de servicii de sănătate uniform repartizate în România, la speranța de viață, care diferă mult dacă ne uităm la București sau ne uităm la o regiune mai puțin dezvoltată din România.

De ce România are mai multe decese decât statele care înregistrează cu mult mai multe cazuri zilnice de COVID? Explicații medicul Beatrice Mahler 1

Prin urmare, cred că avem cauze multiple, care nu țin neapărat de momentul în care suntem, de îngrijirea pe care noi o acordăm pacienților, ci de problemele pe care le au pacienții, de modul în care au fost ele manageriate, de modul în care și-au urmat tratamentul zi de zi”, a explicat dr. Beatrice Mahler la Digi24 duminică, în ziua în care România a înregistrat 53 de decese, inclusiv al unui copil de 4 ani, informează stiripesurse.ro.

Întrebată dacă este cumva vorba și de infecțiile nosocomiale, care nu sunt raportate de către spitale, managerul de la „Nasta” a spus că are încredere că infecțiile încep să fie raportate.

„Este extrem de important să fim transparenți și raportarea lor să se facă din primul moment, de fapt monitorizarea infecțiilor nosocomiale este obligatoriu să fie făcută zilnic, iar implicarea personalului trebuie să fie de la asistenta de salon până la manager, pentru că altfel riscăm să pierdem vieți și din cauza infecțiilor nosocomiale”, a subliniat managerul.

„Cu siguranță pandemia de COVID ne aduce în față o nouă situație legată de infecțiile nosocomiale, pentru că impactul cel mai mare al infecțiilor nosocomiale îl avem la nivelul pacientului care vine în spital, dar să nu uităm că tot infecție nosocomială este și infecția pe care o poate lua de la personalul care îngrijește pacientul și în această perioadă avem persoane care pot fi declarate – mă refer din momentul pandemiei de COVID – cu infecții nosocomiale asociate ocupației pe care o au”, a punctat dr. Beatrice Mahler.