De ce minte Alexandru Rafila? Lucia Hossu Longin: Masacrul condus de Rafila tatăl a avut loc în perioada 31 iulie-3 august 1949. Securitatea condusă de Alexandru Rafila a acționat cu o cruzime extraordinară. Unul dintre cei uciși, care avea 20 de ani, le-a spus soldaților „ridicați-mi capul să mai văd o dată biserica și câmpul”

Alexandru Rafila a încercat să creeze o imagine romanțată tatălui său, povestind de bunicul prizonier la ruși. El a mai declarat că tatăl său nu a fost implicat în masacrarea a 20 de arădeni. Doar că realizatoarea TV Lucia Hossu Longin îl contrazice. Tatăl său a coordonat masacrul în calitate de șef al Securității Arad. Rudele celor uciși cu bestialitate de ofițerii de securitate nu pot accepta să fie conduși de cei crescuți în familiile asasinilor securiști. Rafila, dacă era corect, rămânea un medic bun, nu se apuca să candideze, să conducă el puțin poporul.

Lucia Hossu Longin: „Un răspuns domnului Alexandru Rafila.
În 1998 am făcut un interviu cu Alexandru Rafila, fostul șef al Securității din Arad în perioada 1945 – 1949. Practic, răspundeam unui apel al locuitorilor din patru comune de pe Valea Crișului Alb, care făcuseră o plângere la Procuratura Militară (nr. 1316 din 28 decembrie 1990), în care îl denunțau pe Alexandru Rafila ca autor moral al uciderii, în anii 1947-49, a numeroși țărani care s-au opus colectivizării.

De ce minte Alexandru Rafila? Lucia Hossu Longin: Masacrul condus de Rafila tatăl a avut loc în perioada 31 iulie-3 august 1949.  Securitatea condusă de Alexandru Rafila a acționat cu o cruzime extraordinară. Unul dintre cei uciși, care avea 20 de ani, le-a spus soldaților „ridicați-mi capul să mai văd o dată biserica și câmpul” 1

Interviul a fost difuzat la TVR 2 în anul 2009 și redifuzat în 2012, 2016, în cadrul ”Seriei negre” a Memorialului Durerii, iar acum reprodus într-o carte, ”Cerberii penitenciarelor”, alături de „Reeducarea de la Pitești”.

Numele fiind foarte rar, Rafila, mulți s-au întrebat dacă e vreo legătură între Alexandru Rafila tatăl și Alexandru Rafila fiul? Și au descoperit că e. Descoperirea am făcut-o acum, pentru că a fost expus numele dumneavoastră în listele pentru Parlament.

Alexandru Rafila fiul se justifică, afirmând că nu sunt obiectivă în Memorialul Durerii. Și rudele țăranilor împușcați în mijlocul uliței sunt tot fără obiectivitate? Documentele de la AFDPR Arad spun limpede că Rafila a fost Șeful Securității între 1945 și 1949. Masacrul condus de el a avut loc în perioada 31 iulie-3 august 1949. Alexandru Rafila mai era Șeful Securității, așa cum arată documentele pe care le-au folosit când au înaintat plângerea către Procuratura Militară.

Domnul Rafila n-a fost un simplu medic, ci șef al unei Securități în anii 1945-49, când s-au făcut cele mai teribile represiuni. Filmul nostru există de 20 de ani. Nu este un atac la adresa PSD. Nici acum, nici altădată. Când am publicat cartea, nu știam că dumneavoastră candidați. Este o descoperire care a stat ascunsă mai bine de 20 de ani, dumneavoastră prin candidatură ați produs deconspirarea numelui.

Locuitorii din cele patru comune, Apateu, Berecliu, Somoșcheș și Sepreuș, au cerut filmul, au vizionat în lacrimi cele 45 de minute și nimeni n-a contestat adevărul celor scrise. Cei care au scăpat cu viață, au primit în 1949, 340 de ani de muncă silnică și temniță grea. Peste 100 de familii au fost deportate, mulți au fost răniți. Securitatea condusă de Alexandru Rafila a acționat cu o cruzime extraordinară. Unul dintre cei uciși, care avea 20 de ani, le-a spus soldaților „ridicați-mi capul să mai văd o dată biserica și câmpul”.

Eu nu am nimic cu dumneavoastră, domnule Rafila, nici cu PSD-ul.

Adevărul e acesta pe care l-am scris. El trebuie recunoscut și asumat măcar din compasiune pentru țăranii care au murit acolo.
Recunoșterea, chiar dacă se face cu greutate, fiind tatăl dumneavoastră, e absolut necesară.
Aceasta mi se pare a fi un semn de obiectivitate și poate de milă creștină”.

Alexandru Ghiza: „În declaraţia citată sunt mai multe inadvertenţe. Sau omisiuni, care fac povestea greu de crezut. În primul rând, în WWI, România a fost aliata Rusiei. Poate că bunicul lui Rafila a fost soldat austro-ungar, că altfel nu-mi explic cum a fost luat prizonier de ruşi.

Apoi, povestea tatălui domniei sale este una tipică pentru un securist timpuriu, din perioada ’44 – ’49. Toţi şefii de servicii secrete, chiar şi după moartea lui Stalin au fost ruşi naturalizaţi. Dar primii proveneau din rândurile spionilor trimişi clandestin peste Nistru în perioada interbelică, pentru a submina regatul. Asta a şi dus la celebra lege Mârzescu, prin care PCdR a fost scos în ilegalitate. Serghei Nicolau (Serghei Nikonov), primul şef al DIE, Vasile Vâlcu (zis Bulgaru, pentru că avea un puternic accent slav), următorul şef DIE şi mai ales Gheorghe Pintilie (Timofei Bodnarenko, poreclit Pantiușa, de origine ucrainian), un asasin cu sânge rece şi primul şef al Securităţii Poporului, erau toţi spioni sovietici.

La fel cu numeroşi alţi comandanţi de securitate şi fruntaşi comunişti. De exemplu, bunicul şi tatăl lui Iliescu se înscriu perfect în acelaşi model. Epuraţi cu mare grijă în ultima parte a regimului Dej şi apoi în timpul lui Ceauşescu, au trăit liniştiţi din pensii uriaşe în locuinţe luxoase.

Mulţi până în zilele noastre. Ce putea fi un şef al Securităţii Arad, tras pe linie moartă în 1949? Născut în Rusia şi absolvent de patru clase primare. Şi cum naiba Alexandru Rafila senior a terminat Medicina în 1960, la peste 40 de ani?

Cine a auzit despre Facultăţile Muncitoreşti ştie cine le absolvea şi de ce. Era un sistem asemănător şcolilor de diplome de astăzi, supervizate de Securitate. Mă rog, azi le zice servicii speciale. Dar oare cât s-a schimbat, în afară de faţadă?”