Cel mai cinstit șofer din România. A sunat la 112 să anunțe că este beat la volan. Apoi s-a prezentat la Poliție

Un şofer în stare de ebrietate s-a prezentat la sediul Biroului Rutier şi a mărturisit că este vinovat că a consumat alcool, deşi nu a accidentat pe nimeni.

Bărbatul sunase la 112 ca să se autodenunţe, însă nu a mai aşteptat ca poliţiştii să ajungă la el acasă, informează agerpres.ro.

Cel mai cinstit șofer din România. A sunat la 112 să anunțe că este beat la volan. Apoi s-a prezentat la Poliție 1

“Sâmbătă, 17 octombrie, în jurul orei 11,40, prin apel 112, un sibian, în vârstă de 53 de ani, a solicitat la domiciliu prezenţa unui echipaj de poliţie rutieră, afirmând că a condus un autoturism în timp ce se afla sub influenţa alcoolului.

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Sibiu s-au deplasat la locuinţa bărbatului, însă acesta nu se afla acasă. În schimb, prin Dispeceratul IPJ Sibiu, echipajul a fost direcţionat spre sediul Biroului Rutier, în faţa căruia se afla sibianul în cauză, acesta ajungând aici cu propriul autoturism, pe care l-a condus de pe strada Brazilor până pe Bulevardul G-ral Vasile Milea”, se precizează în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

“Bărbatul emana un miros puternic de alcool, testarea sa alcoolscopică rezultând într-o concentraţie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, sibianul a fost însoţit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.

La nivelul Biroului Rutier Sibiu s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului”, mai precizează reprezentanţi IPJ Sibiu