Bîldea Ioan: „3.130 de noi îmbolnăviți cu Covid. Ne apropiem de lockdown”

3.130 de cazuri de coronavirus. Suntem în plin val doi de coronavirus iar prin spitale nu prea s-a schimbat nimic. În societate încă mai sunt persoane care bagatelizează pericolul astfel că fiecare este pentru el. Cine așteaptă ajutor guvernamental sau ajutor din societate așteaptă degeaba.

Bîldea Ioan: „3.130 de noi îmbolnăviți cu Covid. Ne apropiem de lockdown”

Bîldea Ioan: „3.130 de noi îmbolnăviți cu Covid. Ne apropiem de lockdown” 1

Marco Badea: „Ziua cu cel mai mare număr de teste și de noi cazuri de coronavirus în România.
3.130 de noi infectări cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore dintr-un total de 30.191 de teste prelucrate la nivel național. Rata zilnică de pozitivare a ajuns azi la 10,36%, pe secțiile de ATI sunt internați 607 pacienți și de ieri până azi au mai murit încă 44 de persoane din cauza COVID-19”.

Vlad Stoicescu: „Cum e posibil ca în primăvară, cu doar câteva sute de cazuri zilnice noi de COVID-19, să fi fost justificată declararea și menținerea stării de urgență, adică a unor dispoziții extreme de limitare a libertății cetățenilor? Și cum de, în toamnă, cu aproape trei mii de infectări noi în fiecare zi, măsurile publice nu sunt atât de dure?

Explicația, cred, ține mai ales de felul în care se iau decizii administrative la noi – de la justificarea lor punctuală până la orientarea și valorificarea lor pe termen mediu și lung.

Strict epidemiologic, e un nonsens să crezi că sute de cazuri noi pe zi sunt un pericol anticipat mai mare decât mii de infectări cotidiene. Însă, peste tot în Europa, măsurile severe luate în primăvară n-au vizat strict limitarea infectărilor – ci mai ales pregătirea pentru viitor a sistemelor publice implicate în gestiunea crizei sanitare.

Care sunt concluziile pe care le putem trage noi, românii, după 7 luni de COVID-19? Și care sunt lecțiile / direcțiile utile pentru justificarea deciziilor viitoare? Care sunt, de asemenea, măsurile dispuse cu succes – și unde mai e de lucrat și de peticit în continuare? Care sunt amenințările sistemice? Și care sunt beneficiile deja obținute?

Toate răspunsurile posibile în contextul scenariului românesc (așa cum a fost el până acum) justifică – sau nu – măsurile dure luate în primele luni de epidemie.
Dacă guvernarea de la București ne spune, și în octombrie, aceleași lucruri pe care ni le-a spus și-n martie (că DSP-urile abia funcționează, că anchetele epidemiologice nu reușesc să identifice lanțurile de infectare, că spitalele nu sunt organizate, că locurile la ATI sunt mai degrabă o posibilitate teoretică, că populația – mai ales! – e indisciplinată), atunci vremea stării de urgență a fost pur și simplu irosită.

Am stat două luni închiși în case, cu economia practic oprită, doar pentru a furniza posibilitatea intervenției de urgență (în regim ultra-simplificat) unui stat care n-a fost de fapt în stare să reajusteze mai nimic în perspectiva valurilor viitoare de COVID?

Sper că nimeni nu a fost totuși atât de stupid la vârful puterii guvernamentale încât să creadă în aprilie-mai că acest virus va continua să infecteze doar câteva sute de persoane zilnic odată înlăturate măsurile de limitare a libertății de mișcare.

Deci, dacă era clar pentru orice minte normală că valuri succesive de infectări vor lovi societatea, necesitând intervenție coordonată (și eficientă) pe linia DSP-spitale, care e bilanțul eforturilor guvernamentale din ultimele 7 luni? Doar că a crescut numărul de teste zilnice realizate?

Dar cu epidemiologii cum mai stăm? Cu eficientizarea DSP-urilor? Cu stocurile de echipamente și medicamente? Cu măsurile de combatere a efectelor economice și sociale conexe? Or fi ajuns, de pildă, toate acele milioane de măști la populația săracă? (iar asta chiar e cea mai simplă întrebare dintre toate)

Eu asta aștept să anunțe Grupul de Comunicare Strategică, premierul Orban sau președintele Iohannis: am plecat din punctul A și am ajuns în punctul B, iată datele fiecărei evoluții în parte (de la achiziții la legislație specifică).

Restul – cu PSD care e la fel de periculos ca boala COVID-19 – nu mă interesează, pentru că nimeni n-a stat în casă în martie, aprilie sau mai, cu economia pe butuci, din rațiuni de bătălie politică.

Nimeni nu e confirmat, prin testare moleculară, cu pesedism. Nimeni nu se internează în spital cu simptome de pesedism. Nimeni nu primește tratament pentru pesedism. Pesedismul e inutil în conversație. Singurul lucru care contează e ce a reușit să afle, să facă și să învețe statul român în 7 luni de pandemie”.