Record de infectări fix la 16 zile de la începerea școlii. Doar 26.021 de teste făcute

România a raportat astăzi 2.158 de cazuri de coronavirus, un nou record zilnic. Cifra ridicată vine la fix 16 zile de la începerea școlii.

Marco Badea a scris: „Întrerupem pauza de prânz pentru o veste prostă: Grupul de Comunicare Strategică a raportat astăzi că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 33 de decese și de infecții cu SARS-CoV-2 dintr-un total de 26.021 de teste. Astfel, rata de infectare de azi a ajuns la 8,29%.

Record de infectări fix la 16 zile de la începerea școlii. Doar 26.021 de teste făcute 1

De reținut că acest record negativ e reprezentat de cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Totodată, numărul pacienților internați pe secțiile de ATI a ajuns la 550, în prezent fiind ocupate peste 55% din locurile de la terapie intensivă destinate pacienților cu COVID-19.

Pragul de 2 mii de cazuri a fost depășit la fix 16 zile de la deschiderea noului an școlar, ceea ce înseamnă că în primele zile de școală coronavirusul s-a răspândit mult printre oameni.”

Până astăzi, 30 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 127.572 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 102.476 de pacienți au fost declarați vindecați, anunţă grupul de Comunicare Strategică.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.158 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.