Iohannis obligat să dubleze alocațiile?! Curtea Constituțională a respins sesizarea guvernului împotriva dublării alocațiilor

Continuă joaca electorală cu alocațiile copiilor. CCR decis, așa cum era de așteptat, pentru dublarea alocațiilor, respingând sesizarea Guvernului. Acum legea adoptată de PSD în Parlament, de respingere a Ordonanței Guvernului care bloca dublarea alocațiilor, va merge la Iohannis pentru promulgare.

Curtea Constituțională a respins joi, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiată, sesizarea guvernului împotriva legii privind dublarea alocațiilor elevilor, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul CCR.

Iohannis obligat să dubleze alocațiile?! Curtea Constituțională a respins sesizarea guvernului împotriva dublării alocațiilor 1

Guvernul decisese, printr-o ordonanță de urgență, majorarea etapizată a alocațiilor, dar Parlamentul a respins actul normativ, păstrând în vigoare măsura de dublare a acestora.

Astfel, ordonanța de urgență care prevede creșterea cu 20%, începând cu 1 august, a alocațiilor copiilor a fost adoptată de guvern pe 29 iulie. Potrivit actului normativ, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022.

Cu două săptămâni înainte, pe 15 iulie, Curtea Constituțională a respins, cu unanimitate de voturi, amânarea dublării alocațiilor copiilor, lege adoptată la inițiativa PSD la finalul anului trecut și care trebuia să intre în vigoare încă din luna ianuarie 2020, dar a fost amânată prin ordonanță de urgență de Guvernul Orban, care a susținut că bugetul nu permite o cheltuială suplimentară de șase miliarde de lei, atât cât costă dublarea alocațiilor de la 150 la 300 de lei pe lună.