Aglomerație la moaște, în pandemie. Înghesuiți fără măsuri de protecție, ca să se roage pentru sănătate

Mii de timișoreni s-au înghesuit marți la racla Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş în ciuda riscului de infectare cu coronavirus.

Oamenii au stat cu orele la rând să se roage pentru sănătate. Racla cu sfintele moaște este scoasă din catedrală o dată pe an, iar credincioșii au venit în număr mare să îl cinstească pe ocrotitorul Banatului, informează digi24.ro.

Aglomerație la moaște, în pandemie. Înghesuiți fără măsuri de protecție, ca să se roage pentru sănătate 1

În aceste condiții, unii oameni prezenți au uitat de măsurile impuse de pandemie.

„Nu se întâmplă nimic dacă sărută oamenii racla și sărutăm noi. Nu are putere pentru că e puterea lui Dumnezeu și mai mare. Nu mi-e frică pentru că e puterea lui Dumnezeu și nu mi-e frică. Mi-e frică de om, dar de Dumnezeu nu mi-e frică”.

În replică, cei care respectă regulile de distanțare și poartă mască sunt nemulțumiți de comportamentul celorlalți enoriași.

Chiar dacă pe toată durata slujbei preoții, dar și jandarmii prezenți la fața locului, le-au amintit oamenilor cât de importantă este prevenția, nu toți au ascultat spusele lor.