Breaking. Românii care se întorc din Spania NU stau în carantină. Decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență

Presiunile spaniolilor au dat roade și guvernul nostru a cedat. Românii care se întorc din Spania NU stau în carantină.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința de astăzi Hotărârea numărul 39 prin care s-a decis eliminarea Regatului Spaniei de pe lista țărilor pentru care se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România, stiripesurse.ro.

Breaking. Românii care se întorc din Spania NU stau în carantină. Decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență 1

De asemenea, a fost luată decizia ca instituirea carantinei pentru persoanele care sosesc în România din zonele de risc epidemiologic ridicat să se adopte prin Hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza situației emisă de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor și a propunerilor formulate de Institutul Național de Sănătate Publică.

La emiterea acestor decizii vor fi luate în considerare toate implicațiile asupra sănătății publice și vor fi analizate aspectele socio-economice generate de instituirea măsurii de carantinare.

În cazul în care situația o impune, decizia privind instituirea carantinei pentru cetățenii care se întorc în România poate fi luată pentru anumite zone sau regiuni administrative din statele cu risc epidemiologic ridicat.