Raed Arafat: Aș vrea să-l văd pe domnul care urla că libertatea e mai presus decât viața dacă o poate spune și familiilor victimelor

România de abia învață ceea ce alții au stabilit de mult. Ești liber să faci ce vrei ar nu ai voie să-i infectezi pe alții.

„Este un moment care necesită o atenție mare și necesită o reacție, mai ales o înțelegere din partea populației și aici am mai spus acest lucru și îl mai spun: să lase la o parte toate manipulările și poveștile.

Raed Arafat: Aș vrea să-l văd pe domnul care urla că libertatea e mai presus decât viața dacă o poate spune și familiilor victimelor 1

Ultima care mi-a plăcut foarte mult, cu unul care urla în Piața Victoriei că libertatea este mai presus decât viața. Da, când e vorba de viața ta și de libertatea ta poți să decizi acest lucru și să spui că libertatea e mai presus decât viața, dar acest lucru nu te califică să spui asta în numele meu sau al dvs sau al altuia.

Aici vorbim de niște reguli de bază, reguli simple, dacă cineva nu vrea să respecte aceste reguli și sunt destui, riscul este că impactul lor va fi asupra vieții celorlalți. (…)

Mă întorc la domnul care urla că libertatea lui este mai presus decât viața. Nu cred că acest lucru o să poată să-l spună în fața familiilor și pacienților care vor ajunge în această situație, nici în fața medicilor care se vor confrunta cu această situație (de a alege pe cine salvează – n.r.). Este un lucru extrem de grav să manipulezi și să te joci cu această situație”, a conchis Raed Arafat, citat de digi24.ro.

El a povestit că a căutat pe Google cu „individual right” tocmai pentru a documenta această situație și a găsit un caz din 1905, când un cetățean american a refuzat să se vaccineze împotriva variolei și instanța supremă de atunci a Statelor Unite a decis că nu, nu e dreptul lui să refuze.

„Deci, se pare că această problemă nu este o problemă care a apărut azi, cu covid, a fost o problemă și cu gripa spaniolă, și cu variolă. Oamenii întotdeauna au vrut să refuze și să spună nu mă interesează, dar problema este că în această situație, tu nu refuzi un lucru care se răsfrânge numai asupra ta, tu de fapt pui în risc viața altora”, a arătat Raed Arafat.