Ministrul Sănătății, avertisment: „Ce am vazut in Spania si Italia se poate intampla si la noi”

Ministrul Sănătății avertizează că sistemul de sănătate va fi pus la grea încercare dacă se va continua cu acest ritm al infectărilor.

“Suntem pe acel trend crescator, dar scazand ca si intensitate a cresterii numarului de cazuri de la o zi la alta – nu suntem in scadere – suntem in momentul in care, daca respectam urmatoarele saptamani niste lucruri, ar trebui sa ajungem la un platou (…). Eu as vrea sa se stabileasca la 1.200, la 1.300, dar el se poate stabili la 1.500. Dar 1.500 la 10 zile inseamna inca 300 de cazuri in plus pe terapie intensiva”, a declarat Nelu Tataru, luni seara, la TVR , potrivit Mediafax.

Ministrul Sănătății, avertisment: „Ce am vazut in Spania si Italia se poate intampla si la noi” 1

Ministrul a mai spus ca numarul de cazuri noi ar trebui sa scada cam intr-o saptamana si jumatate, daca toata lumea respecta regulile. “Daca nu vom respecta aceste reguli, vom asista la o crestere accentuata de la o zi la alta, la o suprapopulare a spitalelor, la o aglomerare a UPU sau a sectiilor ATI, iar scenariile pe care le vedeam in martie-aprilie in Spania si Italia se pot repeta si la noi”, a avertizat Tataru.

Luni, MS a anuntat ca in urma testelor efectuate la nivel national, fata de ultima raportare, au fost inregistrate 823 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Pana pe 3 august, 2432 persoane diagnosticate cu infectie cu COVID-19 au decedat, iar la ATI sunt internati 419 pacienti.

Ana Otilia Nutu: „Imi confirma suspiciunea ca 1) transmiterea prin aerosoli este mult mai frecventa decat se crede. 2) mastile, chiar cele simple, chirurgicale, reusesc sa retina SI aerosoli, chiar daca ochiurile tesaturii din care e facuta masca sunt mai mari decat dimensiunile aerosolilor; este insa esential ca masca sa fie etansa in jurul fetei (nas, obraji, barbie). In plus, mai suspectez si ca 3) incarcatura virala (concentratia de virus) conteaza.

1) pe langa exemplele din articol, imi mai vin in minte cateva exemple, de pilda cazul bisericii din Germania unde enoriasii au stat cu masti, la distanta, dar in interior si perioada mai lunga de timp. Sau cazul purtatoarei de virus care a contaminat vecinii de bloc cu care impartea acelasi lift. Sau chiar cazul rasunator din Coreea de Sud de la inceputul pandemiei cu cele cateva sute de oameni care s-au contaminat de la un super-spreader intr-o adunare religioasa.

2) aerosolii au o probabilitate nenula sa se “prinda” de ochiurile unei masti, din cauza ca au miscare browniana (asta e motivul pt care mastile de 0.3 microni, N95, sunt considerate safe si pt aerosoli mai mici de atat). Sigur, cu cat ochiurile sunt mai mici, cu atat probabilitatea ca particulele sa intalneasca un obstacol e mai mare, dar probabilitatea e peste 0 si la ochiuri mai mari (masti chirurgicale simple, nu N95). Probabilitate peste 0 inseamna incarcatura virala ceva mai redusa.
Aici as mai zice si ca, inainte sa se inventeze mastile 3-ply, in salile de operatii se purtau masti de tifon impaturit in 8. Tifonul are ditamai gaurile; prin pliere, pur si simplu creste enorm probabilitatea ca ochiurile materialului sa fie mult mai mici; se stie de zeci de ani ca mastile facute astfel opresc o cantitate semnificativa de microorganisme.

3) pentru virusurile cunoscute, exista un parametru care se numeste “doza minima infectanta”, adica e nevoie de o anumita cantitate de virus ca sa faci boala. Chiar peste doza minima infectanta, cu cat esti expus la o cantitate mai mica de virus, cu atat sansa de a face o forma mai grava de boala scade. Ar avea sens matematic. Daca ai o crestere exponentiala, cum ar fi inmultirea iepurilor, ajungi la 1 milion de iepuri mult mai repede daca pornesti de la 100 de cupluri de iepuri decat daca pornesti de la un singur cuplu. Nu vad de ce ar fi diferit la un alt fenomen care are tot crestere exponentiala, ca e vorba de pandemie sau de multiplicarea virusului intr-un corp. Daca pornesti de la o cantitate mica de virus, corpul are mai mult timp sa-si pregateasca apararea. Daca pornesti de la bun inceput de la o cantitate mare, nu e suficient timp pentru ca raspunsul imun sa fie pus la punct pe indelete (iar reactia imuna brutala care se pare ca e principala cauza a mortalitatii pare sa fie tocmai un astfel de raspuns de criza la o infectie masiva si rapida).

Nu am vreo dovada pentru asta, e doar o banuiala rezonabila – si care cred ca e utila daca ne face sa fim mai prudenti, ce avem de pierdut? Tind sa cred ca in chestiunea incarcaturii virale s-ar putea gasi explicatia pentru care personalul “din linia intai” face forme mai grave ale bolii (de ex medicul chinez de 30 de ani care a avertizat public in primele saptamani in legatura cu noul virus). Ar fi interesant de investigat cum s-au infectat oamenii tineri care au murit fara comorbiditati – poate aveau afectiuni de care nu stiau, poate aveau vreo vulnerabilitate, sau poate au fost pur si simplu expusi la o cantitate mai mare de virus.

Mi se pare foarte important sa nu neglijam acele cazuri care par ouliers si pe care tindem sa le ignoram, dar care totusi se repeta: super-spreading events. Situatii bizare – dar care pur si simplu pot arata adevaratul pattern al raspandirii, mai ales ca super-spreading events sunt fix acele evenimente in care se inregistreaza brusc un numar mare de infectari care apar in statistici. Evenimente rare cu impact major.

Asta nu inseamna altceva decat sa purtam masca si sa ne protejam, dar sa si fim atenti la urmatoarele circumstante:

– trebuie evitat pe cat posibil sa stam impreuna cu altii intr-un spatiu inchis si prost aerisit, o perioada mai lunga. Masca protejeaza, dar intr-un spatiu inchis si prost ventilat exista riscul sa se ajunga la o concentrare mai mare de virus, peste doza infectanta; cu cat stai mai mult, cu atat sansa de a lua virusul prin aerosoli e mai mare, chiar cu masca. In aer liber sau spatiu bine ventilat, aerosolii care trec prin masca se disipeaza in curentii de aer, scade concentratia, scade probabilitatea de infectare sau macar cea de a face o forma grava.

– este foarte important ca infectatii sa nu stea laolalta multe ore intr-un spatiu inchis si prost ventilat. Daca si sars cov 2 functioneaza ca alte virusuri sau dupa cum ar sugera matematica, expunerea la o doza de virus suplimentara de la ceilalti poate agrava boala. La fel, trebuie evitat pe cat posibil sa se creeze cozi si aglomeratie in spatii inchise, prost aerisite (la DSP, in sali de asteptare la spitale pt analize, la ANAF, la Posta samd), chiar daca toata lumea ar purta corect masca (sigur, fara masca e si mai rau). La fel, e important si la birou ca oamenii sa stea pe cat posibil cu geamurile deschise, in birouri separate”.