Alertă pe litoral! 40 de tineri au plecat la mare, deși aveau simptome COVID-19. O fată este deja confirmată pozitiv. Mai multe ambulanțe trimise după ei

40 de tineri sunt căutați pe litoral după ce au participat la un majorat la care a fost și o persoană infectată cu coronavirus.

În plină pandemie COVID-19, o familie din Vaslui a organizat o petrecere de majorat, la care au fost invitaţi aproximativ 40 de tineri. După petrecere, întreg grupul de tineri a plecat pe litoral, la Costineşti. Paradoxal, o parte dintre ei, au ales să efectueze deplasarea la mare, deşi prezentau semne de răceală.

Alertă pe litoral! 40 de tineri au plecat la mare, deși aveau simptome COVID-19. O fată este deja confirmată pozitiv. Mai multe ambulanțe trimise după ei 1

De altfel, una dintre adolescente, fiica unui ambulanţier al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Vaslui a ajuns pe 31 iulie în Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, fiind adusă de tatăl său, deoarece prezenta semne de răceală. A fost testată pentru COVID-19, apoi a plecat acasă.

Nu a mai aşteptat rezultatele testului şi a plecat împreună cu prietenii la mare. Din cauza numărului mare de solicitări, rezultatele testelor COVID-19 nu mai pot fi comunicate pacienţilor în termen de 24 de ore, aşa cum se întâmpla până nu demult, anunță adevarul.ro preluat de Antena 3.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, la Costineşti, cei aproape 40 de tineri s-au cazat la vile şi la pensiuni particulare. În cursul zilei de 3 august, rezultatele testelor COVID-19 au confirmat că fiica ambulanţierului este infectată cu virusul SARS-CoV-2. În aceeaşi zi, tatăl adolescentei s-a deplasat pe litoral cu o ambulanţă a SAJ Vaslui pentru a-şi aduce fiica la spitalul din Bârlad, unitatea suport pentru pacienţii COVID-19 din judeţul Vaslui.

Adolescenta a fost evaluată de medici şi ulterior a fost izolată la domiciliu, alături de familia sa. Aceasta a precizat reporterilor ”Adevărul” că ”este bine, acasă, pe semnătura părinţilor” şi că nu trebuie să intereseze pe nimeni despre situaţia ei. Întrebată dacă nu o deranjează faptul că prin gestul ei a pus în pericol sănătatea altor persoane adolescenta a răspuns sec: ”Nu!”, completând că şi pe ea a îmbolnăvit-o o altă persoană.

Adrian Stefanescu: „Nu cumva se numeste prostie? Inconștiență? Mai ales din partea părinților!!!! 🤯🤯🤯🤯 Unul mai este si ambulantier, deci cadru medical!!!”