Raed Arafat: „Este posibil că situația să scape de sub control”

(Last Updated On: July 5, 2020)

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că este posibil ca situația să scape de sub control, în ce privește epidemia de coronavirus.

„Noi acum suntem pe un trend crescător din păcate și totul depinde de cum ne raportăm la acest virus.

Raed Arafat: „Este posibil că situația să scape de sub control” 1

Dacă ne izolăm de aglomerații, dacă purtăm mască, dacă igiena este respectată, dacă sunt respectate regulile de bază putem controla situația. Dacă nu, este posibil că situația să scape de sub control”, a precizat Raed Arafat, citat de antena3.ro.

„Să nu expunem alte persoane la risc! Să nu ascultăm dezinformările care pun problema ca și cum cel autoizolat este în pușcărie. Să respecte mai departe regulile de izolare din simț civic, dacă se poate, și să lase la o parte toate aceste dispute pe linie politică”.