Portughezii au creat masca reutilizabilă care „ucide” coronavirusul. Cât costă

(Last Updated On: July 30, 2020)

Măștile folosite acum doar reduc posibilitatea de a te infecta cu coronavirusul. Se lucrează la o mască ce ar și ucide virusul. Cercetători portughezi ar fi reușit.

Masca reutilizabilă care „ucide” coronavirusul se numeşte MoxAdTech şi a fost testată cu succes până acum în Franţa şi Portugalia. Ea este realizată din mai multe materiale textile impermeabile, care sunt tratate cu o substanţă protectoare, informează Mediafax.

Portughezii au creat masca reutilizabilă care „ucide” coronavirusul. Cât costă 1

Cercetătorii portughezi au reuşit să creeze o mască de protecţie care a trecut până acum toate testele privind rezistenţa la noul coronavirus, anunță digi24.ro.

MOxAdTech este confecţionată din 4 materiale care formează o barieră fizică, dar şi chimică în calea virusului Sars-Cov-2.

Potrivit virusologului Pedro Simas, de la Institutul de Medicină Moleculară din Lisabona, noul coronavirus este dezactivat de substanţa din materialul măştii. Aceasta este încorporată sub forma unor nanoparticule direct în ţesătură şi nu se pierde în urmă spălării.

„Această mască poate dezactiva 99,70% din 200.000 de unităţi infecţioase, aplicate timp de o oră. În ceea ce priveşte durabilitatea măştii, aceasta a fost testată chiar şi după 50 de spălări la o temperatură de 60 de grade. Chiar şi după aceea îşi păstrează capacitatea, la o oră, de a dezactiva 99% din virus”, a declarat Pedro Simas.

Ideea a fost pusă în practică de grupul Sonae Fashion din Portugalia, în colaborare cu producătorul textil Adalberto şi cu Institutul de Medicină Moleculară de la Lisabona, care a realizat testările necesare.

Masca se vinde din aprilie, dar rezultatele testelor au fost obţinute de abia acum, după ce s-a dovedit rezistenţa sa la noul coronavirus
MOxAdTech a fost scoasă la vânzare din luna aprilie, dar rezultatele testelor au fost obţinute de abia acum, după ce s-a dovedit rezistenţa sa la noul coronavirus.

Masca se poate cumpăra la un preţ de 10 euro, în varianta alb sau negru. Directorul executiv al Sonae Fashion, Francisco Pimentel, spune că produsul este promovat mai mult ca un articol de primă necesitate, ca să rămână la un preţ accesibil tuturor, dar că în viitor vor mai fi şi alte modele.

Producătorul portughez a obţinut şi certificatul OEKO-TEX care confirmă că nu au fost folosite substanţe dăunătoare mediului şi persoanelor.

„O vom produce probabil şi în alte culori. Vom lansa măşti pentru copii, dar acum nu ne concentrăm să facem un articol fashion, ci mai degrabă un obiect util pentru populaţie. Vrem să se vândă cât mai ieftin posibil, în toată Europa, ca să oprească răspândirea virusului”, a spus Francisco Pimentel.

Cornelia Scarlatescu: „Multumesc din suflet celor care poarta o masca la 35 de grade pentru a ma proteja in aceasta epidemie. La randul meu, m-as bucura sa protejez orice persoana vulnerabila din jur, prieten, vecin, cunoscut sau necunoscut. De aceea, prefer sa imi pun o masca atunci cand sunt in preajma celorlalti, sa nu fiu eu motivul pentru care se curma o viata”.

Până acum, peste 1 milion de măşti vândute în 20 de ţări. Produsul a permis redeschiderea a 11 fabrici de textile.