Studiu nou COVID. Copiii sub 5 ani ar putea fi foarte contagioși față de adulți. De 10 până la 100 de ori mai mult

(Last Updated On: July 31, 2020)

Cercetători americani au stabilit că cei mici, sub 5 ani, ar fi mult mai contagioși decât adulții, în ceea ce privește coronavirusul. Se pune acum problema ce se va întâmpla în toamnă cu grădinițele și creșele.

Cantitatea de acid nucleic viral detectată în căile respiratorii ale copiilor sub cinci ani infectați cu noul coronavirus este de 10 până la 100 de ori mai mare decât cea din căile respiratorii ale copiilor peste această vârstă și ale adulților, arată un studiu american publicat joi și citat de AFP, anunță hotnews.ro.

Studiu nou COVID. Copiii sub 5 ani ar putea fi foarte contagioși față de adulți. De 10 până la 100 de ori mai mult 1

Copiii mici ar putea fi astfel surse importante de propagare a virusului, potrivit studiului publicat în revista medicală JAMA Pediatrics, o ipoteză care merge împotriva discursului oficial actual.

Între 23 martie și 27 aprilie, o echipă de cercetători a efectuat în Chicago teste de depistare cu prelevări nazale de la 145 de pacienți, care sufereau de o formă ușoară sau moderată de Covid-19, la o săptămână după apariția primelor simptome.

Pacienții au fost împărțiți în trei grupe: 46 de copii sub cinci ani, 51 de copii cu vârste între 5 și 17 ani și 48 de adulți între 18 și 65 de ani.

Echipa a observat prezența SARS-CoV-2 în cantități de “10 până la 100 de ori mai mari” decât restul în căile respiratorii ale micilor copii.

Autorii studiului au precizat că un studiu de laborator a dovedit că, cu cât există mai mult material genetic al virusului, cu atât acesta din urmă este mai contagios.

“Drept urmare, copiii mici pot, potențial, să fie un factor important de contagiune cu SARS-CoV-2 în rândul populației”, arată cercetătorii.

Aceste rezultate par să contrazică opinia generală a autorităților sanitare, potrivit căreia copiii mici nu transmit puternic virusul, în condițiile în care s-a stabilit deja că prezintă mult mai puține riscuri să dezvolte o formă severă a bolii.

Potrivit unui studiu efectuat în Coreea de Sud, copiii între 10 și 19 ani transmit virusul la fel ca și adulții în cadrul unui focar, dar copii sub 9 ani îl transmit mai puțin.