Catinca Hanganu: „Cum am ajuns la UPU (5 stele din 5, apropo. recomand). Se făcea că mă luase așa o durere în partea dreaptă, sub coastă. Și după aia am vomitat o ciorbă de burtă…am zis că e o criză de bilă. Dar, ce să vezi, m-a apucat febra. Și a mai dat și Andreea Esca interviul ăla în care a povestit că cetățeanul soț a avut probleme cu burtica și după aia febră și după aia pac! covid”

(Last Updated On: July 25, 2020)

Persoanele cu probleme de sănătate, de orice natură, trec printr-un labirint de emoții până află dacă au coronavirus sau altceva.

Catinca Hanganu a povestit o astfel de experiență după ce a avut febră și o durere în partea dreaptă:

Catinca Hanganu: „Cum am ajuns la UPU (5 stele din 5, apropo. recomand). Se făcea că mă luase așa o durere în partea dreaptă, sub coastă. Și după aia am vomitat o ciorbă de burtă...am zis că e o criză de bilă. Dar, ce să vezi, m-a apucat febra. Și a mai dat și Andreea Esca interviul ăla în care a povestit că cetățeanul soț a avut probleme cu burtica și după aia febră și după aia pac! covid” 1

„Cum am ajuns la UPU (5 stele din 5, apropo. recomand)

Se făcea că mă luase duminică așa o durere în partea dreaptă, sub coastă. Și după aia am vomitat o ciorbă de burtă. Fiind omul care sunt și trăind cu mine de 34 de ani deja am zis că e o criză de bilă. Dar, ce să vezi, m-a apucat febra.

Și a mai dat și Andreea Esca interviul ăla în care a povestit că cetățeanul soț a avut probleme cu burtica și după aia febră și după aia pac! covid.

Acuma, eu nu credeam musai că am covid dar cum mă zvârcoleam eu așa și cu durerea și cu febra, parcă nu mai gândeam clar – știi ce zic?

Am zis să o iau metodic, să caut pe internet ce dracu’ aș putea să am. Am aflat că am cancer sau infarct miocardic. Cum asta nu prea mă ajuta cu durerea zvârcolitoare, mi s-a părut util să am o altă abordare. Planul A, să dau de niște oameni din ăia care sunt cu tele-video medicina. M-am programat – între timp m-am și vindecat – dar pe planul ăla tot aștept să mă contacteze cineva de la ei să facem un zoom.

Planul B – să mă programez la un doctor. Fiind o durere pe interior am zis că medicină internă e cea mai logică variantă. Am petrecut 46 de minute de vis în chat-ul cu boții de la spitalul privat, am dat de un om, am obținut programarea dar am zis să fiu de comitet și să subliniez totuși că am febră. Asta n-a fost o mișcare înțeleaptă căci am fost redirecționată către medicul de familie, să mă sfătuiască el cum să fac să nu ajung să mă zvărcolesc în cortul de triaj din fața spitalului.

Medicul de familie mi-a zis să sun la 112. Eu nu doream să sun la 112 și mi-am zis că pot să mă mai zvârcolesc pe canapea o vreme, poate trece. “Poate trece” e unul din principiile mele de evitare a situațiilor neplăcute. Trecând deja 3 zile de zvârcoleală și 2 zile de febră 38,9 am zis că poate principiile nu-s chiar totul în viața asta așa că am sunat la 112.

Doamna de la 112 a zis că trimit echipajul și că în urma examinării o să îmi zică dacă să-mi fac băgăjelul și să plec cu ei ori ba. Normal că m-am apucat să fac ordine prin casă cât de cât, că veneau musafiri. Și m-am schimbat într-o pijama în care să nu fi bolit două zile. După vreo oră a sunat domnul de la ambulanță să mă roage să cobor eu. Ceea ce în capul meu însemna că au un ecograf mobil acolo la ambulanță, pac pac, cobor și când urc înapoi în câteva minute, urc cu diagnostic și tratament. Desigur că ambulanța era de fapt la două străzi distanță dar parcă durea prea tare ca să mai am cu ce organ să mă simt prost că mă baladez pe Calea Moșilor în pijama.

M-am întâlnit cu cei doi cosmonauți de la ambulanță:
Bună ziua, bună ziua, burtica, februța – eu.
Bună ziua, bună ziua, noi nu vă putem face testul rtpcr. Aveți două variante, ori mergeți cu noi și-l faceți la spital, ori sunați la DSP și vin ei la dvs să vi-l facă. – ei

Presupunând că asta cu DSP-ul o să fie ceva mega complicat și va dura și eu doream să nu mă mai zvârcolesc că deja nu mai aveam joie de vivre deloc deloc am zis să merg cu domnii.

Și nino-nino, pe linia de tramvai, către Spitalul Floreasca.
La Spitalul Floreasca, nenorocirea de cort de triaj. Nu am fost debarcată însă acolo, a venit cineva la portieră și m-a rugat să spun ce mai spusesem deja la 112 și la ambulanță și la cosmonauții mei. Și mi-a luat temperatura cu un pistol din ăla care a arătat 36,2. Ceea ce înseamnă că ori nu mergea ăla foarte bine ori eu mă speriasem deja suficient de tare încât să încetez să mai am febră.

Se decide că merit în interiorul spitalului unde mă însoțesc cosmonauții mei să ne conversăm cu recepția. Zic iar burtica, februța – recepția zice “ah, covid clar”. Ceea ce recunosc m-a luat puțin prin suprindere că eu credeam că e mai plauzibil să am apendicită sau ceva. Dar ce știu eu, hai totuși să o rezolvăm o dată, să mergem să luptăm cu ce-o fi, mă ambalez eu către cosmonauții mei. Așa motivați pornim către Cazuri Minore Triaj unde stăm ei bosumflați, eu zvârcolindu-mă vreo 40 de minute, așteptând eliberarea unui salon. Pe lângă noi trec paturi pe rotițe cu oameni care-și țin perfuziile în brațe, alți cosmonauți dar cu viziere și un bunicuț vesel care pleca acasă. Bunicuțul ăla doream eu să fiu că parcă mă lua așa un sentiment să le scriu celor dragi că-i iubesc și să le cer scuze că nu i-am apreciat destul în scurtul timp petrecut împreună.

Se eliberează într-un final salonul, mă arunc pe un pat să mă zvârcolesc acolo, apar 2 cosmonauți noi, dna doctor și dna asistentă. Le-am diferențiat după culoarea vizierei. Am petrecut împreună 5 ore de vis: mi s-au pus tot felul de cabluri și senzori, eu am ajutat să apăs pe niște butoane care nu mergeau pentru ele din cauza mănușilor, mi s-a pus o branulă cu perfuzie cu ceva ce clar mi-a făcut bine că am transpirat și nu am mai avut febră. După aia a venit aparatura de radiografie la plămâni la mine la pat, m-a radiografiat. Apoi au venit scobitorile de testul rtpcr și m-au gâdilat în nas. Apoi a venit ecograful la pat și m-a ecografiat. Și pe la 9 seara am fost rugată să mă duc la mine acasă, să mă autoizolez până vine rezultatul testului, să fac chestionarul de satisfacție de pe site-ul spitalului și să-mi fac tratamentul din scrisoarea medicală. Și ca să ies să fac prima la stânga și apoi următoarea tot la stânga.

Ceea ce am și făcut că nu mai aveam aproape deloc baterie la telefon, mi-era foame și ratasem și vreo 3 zoomuri în ziua aia. A fost frumos dar să ne mai vedem și fiecare de treaba lui.

Acuma sunt bine, nu mai am febră, am păstrat un mic mers ghebos pe dreapta cu durerea. Și a venit și testul rtpct negativ.

Am zis să pun și poza asta care era cu tavanul de deasupra patului meu, probabil de la un pacient cu probleme mult mai grave.”