Infectați. Record sumbru în Statele Unite. 40.000 de cazuri de coronavirus în doar 24 de ore

(Last Updated On: June 27, 2020)

Lucrurile nu merg bine în Statele Unite, după relaxarea măsurilor anti-coronavirus. Numărul de infectări a crescut la cifre amețitoare iar statul Texas a reintrodus măsuri de restricții.

Statele Unite au înregistrat 40.000 de cazuri de infectare cu coronavirus în doar 24 de ore, scrie The Guardian, fiind cel mai mare bilanț anunțat de la începutul pandemiei anunță Digi 24.

Infectați. Record sumbru în Statele Unite. 40.000 de cazuri de coronavirus în doar 24 de ore 1

Texas a devenit primul stat american care a reintrodus restricții pe fondul creșterii infecțiilor. În Los Angeles s-a raportat cel mai mare număr de cazuri confirmate din întreaga țară, 91.557 de îmbolnăviri, potrivit cifrelor publicate de Universitatea Johns Hopkins.

Medicul american Anthony Fauci, principalul expert sanitar din SUA responsabil cu bolile infecţioase, a recunoscut într-un interviu publicat vineri de Washington Post că Statele Unite trebuie să-şi schimbe abordarea în vederea stăvilirii pandemiei COVID-19, care se accelerează în mare parte din această ţară.

„Ceva nu merge (…) Putem să facem oricâte tabele vrem, nu va funcţiona niciodată”, admite Fauci, director al Institutului american de boli infecţioase şi membru al celulei de criză COVID-19 create la Casa Albă de preşedintele Donald Trump.

Statele Unite testează tot mai mult, numai joi fiind efectuate peste 640.000 de teste pentru depistarea noului coronavirus, dar numărul cazurilor de COVID-19 creşte de câteva săptămâni într-un ritm şi mai accentuat ca înainte. Statele foarte populate, precum Arizona, California, Texas sau Florida, au cele mai substanţiale creşteri ale îmbolnăvirilor.

Laurențiu Dincă:SUA a raportat deja peste 40.000 de cazuri, și asta fără să fi centralizat datele din toate statele.

Vor încheia ziua cu cele mai multe cazuri raportate de la începutul pandemiei până astăzi. Asta după ce au avut mai multe zile cu o medie de puțin peste 18.000 de cazuri și se credea că au reușit să țină virusul sub control.

La nivel mondial, în ultimele 24 ore au fost raportate puțin peste 181.000 de cazuri, cele mai multe de la începutul pandemiei.

În Europa au fost raporatate 15.000 de noi cazuri și se revine pe o ușoară creștere, dar, ca să facem o comparație, în vârful crizei din Europa aveam 37.000 cazuri raportate. Nu e foarte greu să se ajungă acolo, în 1-2 săptămâni.
De România nu mai vorbim.

În rest, totul bine, procesiuni religioase, moaște, Vamă, aglomerații, fără măști”.