Alertă de caniculă în România. 15 județe, sub cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii

(Last Updated On: June 30, 2020)

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, o informare meteo de caniculă pentru mai multe zone din țară. Informarea de caniculă este valabilă în sudul și sud-estul țării, apoi și pentru vestul României, până miercuri la ora 18.00.

Vremea va fi călduroasă, izolat caniculară, marți în regiunile sudice și sud-estice, unde temperaturile maxime se vor încadra între 33 și 36 de grade, iar miercuri și în cele vestice, unde vor fi maxime termice cuprinse, în general, între 32 și 34 de grade.

Mai ales în zonele de câmpie din aceste regiuni, disconfortul termic va fi accentuat la amiază, iar indicele temperatură-umezeală va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, informează observatornews.ro.

Tot marți la ora 12:00 intră în vigoare o alertă cod galben, până la ora 20:00, care anunță în zona Carpaților Orientali, cea mai mare parte a Dobrogei, sudul Moldovei și estul Munteniei, instabilitate atmosferică temporar accentuată, cu ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină.

Alertă de caniculă în România. 15 județe, sub cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii 1

Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 30…50 l/mp.

Județele vizate sunt Suceava, Neamț, Harghita, Brașov, Covasna, Prahova, Bacău, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța și Călărași