Viorel Cataramă testat din nou pentru coronavirus. Mesajul clinicii după primul test negativ

(Last Updated On: May 15, 2020)

Viorel Caratarmă nu se lasă și a cerut să fie din nou testat, după ce testul RT-PCR și anticorpi a ieșit negativ.

Clinica unde s-a testat Viorel Cataramă a transmis, vineri dimineața, că testul RT-PCR efectuat în cazul milionarului Viorel Cataramă este negativ, anunță Hotnews.

Viorel Cataramă testat din nou pentru coronavirus. Mesajul clinicii după primul test negativ 1

„În cursul zilei de 14.05.2020, ora 11:30, OK Medical a prelevat probe de la domiciliul pacientului Viorel Cataramă în vederea testarii RT-PCR și anticorpi IgG și IgM SARS COV2. În data de 14.05.2020, 12:15, rezultatul testului rapid anticorpi IgG și IgM a înregistrat o valoare negativă.

Acest rezultat indică absența anticorpilor SAR COV2, ceea ce înseamnă că pacientul nu este purtător al virusului sau se află în perioada de incubație (5-10 zile de la infectare). Rezultatul testului RT-PCR, a fost validat la data de 14.05.2020, ora 19:40, indicând o valoare negativă, ceea ce relevă faptul că pacientul NU a fost purtător al virusului SARS COV2 la momentul recoltării probelor biologice”, au transmis reprezentanții clinicii.

Potrivit acestora, la solicitarea pacientului, sâmbătă va avea loc o nouă recoltare de probe biologice în vederea repetării testării RT PCR.

Viorel Cataramă, preşedintele Partidului Dreapta Liberală, n-a renunţat la ideea de a se infecta voluntar cu COVID-19. Pentru a-şi duce planul la bun sfârşit, el a mers, în data de 7 mai în comuna Bărbuleşti, Ialomiţa, unde peste 70 de persoane erau infectate cu noul coronavirus.