Raed Arafat explică de ce a permis ca ÎPS Pimen să fie înmormântat cu mii de oameni în plină pandemie de coronavirus

(Last Updated On: May 24, 2020)

Regulile privind desfășurarea înmormântărilor pentru cei care au decedat din cauza coronavirusului au fost încălcate în cazul ÎPS Pimen.

Raed Arafat a declarat că desfășurarea înmormântării în cazul Arhiepiscopului al Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, nu s-a realizat o excepție de la sănătate publică, iar distanțarea socială a fost respectată. De asemenea, menționează că dacă s-au încălcat regulile la fața locului, nu ține de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, care a acceptat documentul realizat de INSP.

Raed Arafat explică de ce a permis ca ÎPS Pimen să fie înmormântat cu mii de oameni în plină pandemie de coronavirus 1

„Este solicitarea personală a Mitropolitului Moldovei și Bucovinei. E foarte greu să refuzi când e vorba de așa ceva… Dar s-a acceptat ceva minimal, care să respecte toate regulile. Noi am acceptat în ideea că, fiind o personalitate bisericească, n-ai cum să nu accepți. Însă acceptul nostru a fost fără vreo excepție la partea de sănătate publică. Ce am dat a fost cu respectarea distanțării sociale, cu purtarea măștii. Dacă s-au încălcat regulile la fața locului, asta nu mai ține de noi. S-a dat un document pe baza unei analize făcute de INSP. Noi nu dăm de capul nostru, (…) a declarat raed Arafat, citat de gandul.ro. 

La un om obișnuit, înmormântarea are modul ei în care se desfășoară. Acolo a fost o excepție având în vedere situația. Dar a fost o excepție limitată, dacă vreți, că nu s-a făcut excepție de la problema sănătății publice. A fost vorba de o slujbă care trebuie să se facă altfel decât la un om simplu. E ceva ce ține de religie, e altfel de slujbă care se face!”, a declarat Raed Arafat.

Potrivit protocoalelor de desfășurarea a înmormântărilor pentru decedații purtători de SARS-CoV-2, traseul până la cimitir ar fi trebuit să fie astfel: trupurile să fie sigilate la morgă în saci dezinfectați, transportate apoi direct la cimitir de firme de pompe funebre cu mașini speciale, în sicrie etanșate. La cimitir, trebuiau înhumate în cel mai scurt timp (în aceeași zi în care au părăsit morga). Sunt reguli de înmormântare stricte, gândite de autorități pe timp de pandemie, pentru a limita accesul persoanelor la o posibilă sursă de contaminare, creată de aglomerații, dar și de proximitatea trupului infectat cu SARS-CoV-2.

Aproximativ 1.200 de români cu COVID-19 au fost înmormântați în condiții speciale, fără ca rudele să-și poată lua rămas bun. Potrivit regulilor din starea de alertă, la evenimente private, inclusiv înmormântări, nu pot participa mai mult de 8 persoane.