O româncă din Italia rămasă fără serviciu, a donat 5.000 de euro pentru spitalele din Verona: ”Oameni ca ea, simbol al solidarității

(Last Updated On: May 13, 2020)

Florica Abudan, o româncă din Italia angajata spa-ului Aquardens din Pescantina (Verona), unde lucrează ca barman și de unde a fost disponibiizată din cauza pandemiei de coronavirus, a făcut un gest impresionant.

În ciuda faptului că a rămas fără loc de muncă, românca a vrut să doneze 5.000 de euro pentru a contribui la proiectul Water for Life , pentru a ajuta spitalele din Verona.

O româncă din Italia rămasă fără serviciu, a donat 5.000 de euro pentru spitalele din Verona: ”Oameni ca ea, simbol al solidarității 1

”Povestea ei este – spune Flavio Zuliani, CEO Aquardens, citat de gazetaromaneasca.com – este o poveste bună pentru inima și sănătatea Italiei noastre. Evident, nu putem accepta contribuția pe care ea vrea să ne-o ofere, dar este drept ca oameni ca ea să devină un simbol al solidarității, exemplul ei depășește și se află peste ceea ce am primit în acest timp de la Europa ”

”Dar de ce ești surprins? – a întrebat ea jurnalistul de la Il gazzetino, care a intervievat-o – cu tot ce a făcut Italia pentru mine. Italia m-a primit cu drag și eu vreau să mă revanșez. M-am simțit acasă și sunt recunoscătoare pentru acest lucru.”, a spus ea.

Femeia a ajuns în Italia pentru prima dată în 2003, după ce a lucrat într-un depozit din România pentru o mare companie italiană de încălțăminte externalizată în Europa de Est.

În 2016 s-a angajat în Aquardens, parcul balnear din provincia Verona, mai întâi ca spălătoare de vase și ajutor în bucătărie, apoi în bar.