Câte ore poți purta masca pe față? Alexandru Rafila: “Dacă se va umezi poate dăuna”

(Last Updated On: May 21, 2020)

Alexandru Rafila a răspuns la întrebarea câte ore poți purta masca pe față, fără a exista riscul de infectare cu coronavirus.

Şeful Disciplinei de Microbiologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” a declarat că măștile sunt utilizabile cam patru ore, dacă nu se umezesc sau dacă nu se deteriorează. Deci o persoană ar putea purta cam 2-3 măști pe zi.

Câte ore poți purta masca pe față

“Dacă masca se va umezi poate dăuna. Există și o alternativă, este vorba despre măștile textile care poate nu oferă un nivel la fel de bun de protecție, dar sunt o alternativă mai ales că se pot spăla și se pot călca. Există multe persoane care poartă astfel de măști”, a precizat Alexandru Rafila, citat de romaniatv.net.

Acesta a explicat şi care sunt motivele pentru care unii români nu poartă măşti de protecţie.

“Este o problemă legată de disconfortul creat de purtarea măștii, mai ales dacă într-o incintă închisă este cald, așa cum este în mijloacele de transport în comun. Pe de altă parte, există și persoane care nu cred în utilitatea măștii. Sigur că părerile sunt împărțite. Studiile arată că purtarea măștii reduce semnificativ transmiterea virusului și că este mai eficientă decât izolarea la domiciliu”, a spus Alexandru Rafila