(Last Updated On: March 25, 2020)

Valeriu Gheorghiţă, medic primar Boli Infecţioase la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila”, atrage atenția asupra utilizării telefonului mobil în această perioadă.

Medicul precizează că telefonul este unul dintre obiectele cu care intrăm în contact de sute de ori pe zi și pe suprafața căruia poate să persiste virusul câteva zile. Microbii pe care îi lăsăm în urmă pe suprafaţa telefonului ajung, inevitabil, tot în organismul nostru, deoarece mulţi avem tendinţa să ducem mâinile la nas, gură sau ochi, fără a mai ţine cont că nu sunt mereu igienizate.

Medicul Andreea Moldovan: „Dezinfectați de multe ori telefonul, nu îl folosiți cu mâna sau mănușile murdare, spălați-va pe mâini! Telefonul ESTE mai murdar decât capacul unui wc” 1

„Mare atenție la telefonul mobil. Îl ducem mereu aproape de nas și de gură și trebuie să avem mare grijă. Telefonul mobil poate să prezinte un risc de infecție el fiind potențial contaminat cu acest virus. Mâinile, de asemenea, sunt părțile corpului nostru care ne expun cel mai mult la a ne autoinfecta.

Atenție cu telefonul mobil. În situația de față aș propune acele modalități de utilizare a telefonului fără contact direct cu telefonul. Dar și acel aparat pe care ți-l pui în ureche trebuie eventual de acasă să fie decontaminat. Ți l-ai pus în ureche și nu-l mai scoți de acolo, decât acasă când îl dai jos și îl dezinfectezi.

Dar mare atenție la telefon! Gândiți-vă că acesta este elementul comun al oamenilor de pe planeta asta: telefonul mobil. E un obiect pe suprafața căruia poate să persiste virusul câteva zile. Noi chiar dacă ne spălăm pe mâini, scoatem telefonul din buzunar șine-am contaminat și mâinile”, a declarat medicul epidemiolog Valeriu Gheorghiță pentru psnews.ro.

Medicul Andreea Moldovan a scris pe Facebook: „Dezinfectanti de multe ori telefonul, nu îl folosiți cu mâna sau mănușile!! murdare, spălați-va pe mâini. Telefonul ESTE mai murdar decât capacul unui wc.
#handhygiene, din nou și pt totdeauna”