(Last Updated On: February 12, 2020)

O tânără mamă din Iași, care distribuie ziare în parcarea centrului comercial Carrefour Felicia, a găsit un portofel în care se aflau peste 19.000 de euro şi a mers să îl predea Poliţiei.

Ana Manole, în vârstă de 31 de ani, a găsit portofelul burduşit de valută joi, 6 februarie, în ziua în care proprietara banilor, o femeie de 63 de ani din localitatea Holboca, l-a pierdut. Ieşeanca neatentă venise la centrul comercial pentru a schimba valută şi avea la ea două portofele, unul cu 19.100 de euro şi al doilea cu o sumă mare de lei. Din neatenţie, a băgat în geantă doar portofelul cu lei, celălalt căzând în parcare.

Stelian Negrea: „O femeie, care vinde ziare pentru a-și întreține cei doi copii pentru care este și singura sursă de venit, a găsit și returnat un portofel cu 19.000 Euro. În vremurile acestea tulburi de derivă morală a primit o diplomă și felicitări. Atât. Dar toată societatea românească ...” 1

Stelian Negrea a scris pe Facebook: „O femeie din Iași, care vinde ziare pentru a-și întreține cei doi copii pentru care este și singura sursă de venit, a găsit și returnat un portofel cu 19.000 Euro.

În vremurile acestea tulburi de derivă morală a primit o diplomă și felicitări. Atât. Dar toată societatea românească îi urăște colhoznic pe hoți și e virtuoasă până la Dumnezeu.

Niște purtătoare de cuvânt ale Poliției o felicită senin iar câțiva cetățeni zic în fața camerei de luat vederi că nu știu ce ar fi făcut.

O excelentă cercetare sociologică pe subiect ar începe cu întrebarea: tu ce ai fi făcut? Dacă nu te-ar fi văzut nimeni etcetc

Alte întrebări retorice se profilează la orizont: ce șanse de returnare ar fi avut acel portofel dacă ar fi fost rătăcit lângă Parlament, sediul vreunui partid politic sau lângă casa lui Adrian Năstase, Codrin Ștefănescu, Ion Țiriac etc”