Codrin, anestezist în Germania: „Mă apropii vertiginos de 100 de ore petrecute în spital săptămâna aceasta. Patru gărzi. Linia 1, singurul anestezist din spital.Îmi iau cafeaua dinainte de culcare, închid cărțile și merg să-mi mai revăd pentru a nu știu câta oară astăzi pacienții. E liniște. Sun jos în urgențe să văd dacă nu avem ceva posibil de operat.Când sunt obosit …”

Codrin, anestezist la un spital din Essen, povestește cum a rezistat 100 de ore într-o săptămână, la muncă, cu 4 gărzi.

Codrin D. Tocuț: „Mă apropii vertiginos de 100 de ore petrecute în spital săptămâna aceasta. Patru gărzi. Linia 1, singurul anestezist din spital. Ha, anestezist, abia de pot să scriu asta pentru că nu mă simt. Baby anestezist parcă sună mai bine.

Codrin, anestezist în Germania: „Mă apropii vertiginos de 100 de ore petrecute în spital săptămâna aceasta. Patru gărzi. Linia 1, singurul anestezist din spital.Îmi iau cafeaua dinainte de culcare, închid cărțile și merg să-mi mai revăd pentru a nu știu câta oară astăzi pacienții. E liniște. Sun jos în urgențe să văd dacă nu avem ceva posibil de operat.Când sunt obosit ...” 1

Îmi iau cafeaua dinainte de culcare, închid cărțile și merg să-mi mai revăd pentru a nu știu câta oară astăzi pacienții. E liniște. Sun jos în urgențe să văd dacă nu avem ceva posibil de operat. Liniște. Zâmbesc dar parc-aș vrea să râd că-i liniște în locul unde de obicei ajung furtuni.

Când sunt obosit mintea îmi fuge în trecut, caută, dezgroapă ancore, îmi aprinde iluzii. În seara asta m-a dus contraintuitiv în prima mea gardă. Februarie 2019. Auzisem povești de la colegii mai mari cum viața avea brusc să se transforme din acel moment. Mi-era tare frică de toate schimbările astea așa că deși eram ultimul din lanțul profic de vreo 10 anesteziști din garda respectivă, am rezistat la vizita a trei pacienți înainte să fug discret să-mi vomit mațele. Îmi amintesc și mă amuz de toată presiunea aia.

Nu prea m-am gândit până acum la cât de repede se adaptează omul la mediu. Am plecat să-mi continui pregătirea în altă parte după jumătate de an și chiar dacă inițial nu am mai făcut gărzi, per total efortul a devenit și mai intens, dar în ultimele luni nebune am început să mă îndrăgostesc din ce în ce mai tare de chestia asta. Șapte sau opt au fost. Din iunie până acum. Undeva pe la 500 de narcoze, 150 de locoregionale, mii de pacienți și fețe, responsabilități. Toate frumoase. Fiecare cu povești.

Trec…toate trec și e bine. Pe zi ce trece ajung la concluzia că decizia mea de a veni aici a fost cea corectă. Iubesc locul ăsta și câte a putut să-mi dăruiască în comparație cu cel pe care l-am părăsit. Am învățat un munte, mai am un univers.

Un lucru a rămas comun însă între prima, ultima și fiecare gardă…lumea asta de multe ori hidoasă de afară pare prin contrast mereu atât de minunată când ieși dimineața.

Plouă. Poate prin un pic de somn sau poate nu. Nu mai contează, mâine oricum am întâlnire cu iubirea”.