Ce carantină le faci? 300 de persoane dintr-un sat din România s-au întors din Italia de teama coronavirusului şi au minţit la vamă că vin din Germania. „Au fugit din Bergamo, cu microbuze. La frontieră au declarat că vin din Germania și acum sunt acasă”

Coronavirusul din Italia a speriat pe 300 de persoane dintr-o localitate din Suceava care s-au întors acasă. Ce carantină le poți face?

Primarul unei comune din județul Suceava a anunțat, luni, Prefectura și Direcția de Sănătate Publică Suceava că aproximativ 300 de persoane din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, s-au întors.

Ce carantină le faci? 300 de persoane dintr-un sat din România s-au întors din Italia de teama coronavirusului şi au minţit la vamă că vin din Germania. „Au fugit din Bergamo, cu microbuze. La frontieră au declarat că vin din Germania și acum sunt acasă” 1
(foto: Yahoo.com)

„Au fugit din Bergamo, cu microbuze. La frontieră au declarat că vin din Germania și acum sunt acasă, la Mironu”, a declarat pentru Monitorul de Suceava primarul Constantin Moroșan, informează Digi 24.

El a mai spus că majoritatea celor care s-au întors din Italia au copii la școala din sat, motiv pentru care a decis și suspendarea cursurilor.

Întrebat dacă a fost la faţa locului ca să verifice situația, primarul a declarat pentru adevărul.ro: „Ce, sunt nebun? Să te duci dumneata să vezi. Eu am auzit şi am sesizat Direcţia de Sănătate Publică pentru că aşa este corect”.