(Last Updated On: January 27, 2020)

România este țara din Uniunea Europeană cu cele mai multe decese cauzate de accidentele rutiere, o statistică ce pare să nu îi intereseze pe conducătorii țării, în condițiile în care nimeni nu a ieșit cu vreun program de prevenție a acestora.

Drumurile sunt insuficiente, mașinile prea multe, iar educația rutieră lipsește la foarte mulți șoferi. Dacă drumuri nu construiește, statul ar trebui măcar să intervină în educația șoferilor și în a înăspri pedepsele celor care conduc haotic.

Vlad: „3 întâmplări cu și despre șoferii din România: - localitate, limită de 50, 2 benzi pe sens și coloană de mașini în fața mea. Din spate, bolid care stând foarte lipit de mine, îmi dă flash-uri și claxoane. Într-un final mă depășește și se pune în fața mea unde începe ...” 1

Vlad Mihai Rotila oferă trei exemple de șoferi care la un moment dat vor provoca un accident: „3 întâmplări cu și despre șoferii din România:

– localitate, limită de 50, 2 benzi pe sens și coloană de mașini în fața mea. Din spate, bolid care stând foarte lipit de mine, îmi dă flash-uri și claxoane. Într-un final mă depășește și se pune în fața mea unde începe a frâna repetitiv. La volan este exact tipul de om care are pretenția să-ți ceri scuze că exiști cu mașina ta cu tot.

– bandă dublă continuă, curbă la dreapta în urcare. Bolid care trece razant pe lângă mine în depășire. Din față venea un TIR. La volan, evident, tipul de om care nu dă doi bani pe viața mea.

– autostradă. Prima bandă ocupată cu o coloană de 4 camioane. Intru în depășirea lor. Din spate, cu viteză mare, bolid care se apropie plin de flash-uri și nervi. La volan, evident, un dobitoc care are impresia că banda aia este fără limită de viteză și că i-a cumpărat-o mă-sa.

Apropo, 59 de morți pe șoselele din România de la începutul anului până acum. Număr dublat în ultima săptămână.”

România rămâne prima țară din UE la numărul de accidente mortale. Avem o rată de 99 de decese la un milion de locuitori. De patru ori mai mult ca Suedia, care înregistrează 25 de decese.