Victorie Simona Halep, turul 3 de la Australian Open. CTP:„Simona, agresivă cu cap! N-am mai văzut-o pe Simona atât de controlat agresivă de la neuitatele meciuri cu Lauren Davis și Angelique Kerber de la Australian Open 2018! Tactica aleasă împreună cu..”

Simona Halep a făcut din nou un meci foarte bun la Australian Open și s-a calificat în optimi. Halep a trecut în două seturi de Yulia Putintseva, scor 6-1, 6-4.

Intrebată cum va profita de faptul că va avea o zi liberă, după victoria cu kazaha Putintseva, Halep a răspuns. “Înainte eram obsedată de tenis, dar acum lucrurile s-au schimbat puțin. Când am o zi liberă, mă gândesc și la alte lucruri”, a spus Simona, citată de digisport.ro.

Victorie Simona Halep, turul 3 de la Australian Open. CTP:„Simona, agresivă cu cap! N-am mai văzut-o pe Simona atât de controlat agresivă de la neuitatele meciuri cu Lauren Davis și Angelique Kerber de la Australian Open 2018! Tactica aleasă împreună cu.." 1

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat prestația lui Halep.

„Simona, agresivă cu cap!

N-am mai văzut-o pe Simona atât de controlat agresivă de la neuitatele meciuri cu Lauren Davis și Angelique Kerber de la Australian Open 2018!

Tactica aleasă împreună cu Darren (văd că de pe bancă au dispărut Artemon Efremov și Teo Cercel) s-a dovedit perfectă.

Putințeva e o jucătoare-scai, incomodă, care aleargă mult și bine și recuperează enervant de multe mingi. Prin urmare, de la bun început, Simona a refuzat să intre în schimburi prelungite cu ea, a luat mereu inițiativa cu atacuri de tot felul: backhand-uri tari în cros și lung de linie, lovitură decisivă imediat după o lovitură de apărare, scurte – câteva puse excelent, ba chiar și un volé clasic de la fileu. Scurta începe să devină o armă bine stăpânită pentru Simona!

A rămas tot timpul concentrată, nu s-a bucurat excesiv la reușite excepționale, nu s-a supărat la greșeli neforțate… A servit foarte bine în momentele în care Putințeva a forțat ca să revină.

Simona Halep este în starea care a dus-o în finala AO 2018!