(Last Updated On: December 2, 2019)

Universitatea Politehnică din Bucureşti împreună cu o companie israeliană testează un sistem care poate prezice cutremurele cu cel puţin patru ore înainte ca acestea să se întâmple.

Deşi colegii noştri vorbesc de mai mult de patru ore – de opt ore, de 12 ore – eu spun patru ore pentru că, după calculele noastre, varianta cea mai bună sau cu predicţia cea mai mare este de patru ore în acest moment. Până în această perioadă noi am validat datele, universitatea a validat datele şi continuăm să validăm datele.

Revoluționar. O Universitate din România testează un sistem care prezice cutremurele cu cel puţin 4 ore înainte 1

Suntem în perioada de validare şi de testare a sistemului. Este vorba despre date colectate după studierea Turciei şi, respectiv, a Greciei. Au fost anul trecut (colectate) aceste date. Testările s-au făcut în Turcia şi Grecia”, a declarat Mihnea Costoiu, rectorul instituţiei de învăţământ superior, citat de digi24.ro.

Potrivit acestuia, anul viitor vor fi instalate sisteme de supraveghere pe aproximativ 2000 de km în România cu epicentru în zona Vrancea.

“Pentru anul 2020, tocmai pentru a fi credibili şi a nu veni cu date estimative, vom avea sistemul de supraveghere, de verificare-testare pentru România pentru circa 2000 de km cu zona Vrancea ca epicentru. Zona Vrancea ca zonă care va fi urmărită în mod clar. Se vor instala toate echipamentele şi după jumătatea anului 2020 vom furniza date autorităţilor române.

Nu vor fi date furnizate publicului pentru că noi nu suntem pregătiţi, sunt date tehnice, sunt date ştiinţifice. Nu ne substituim autorităţilor publice. Vom da autorităţilor publice datele astfel încât să putem face dovada faptului că sistemul şi tehnologia funcţionează”, a explicat rectorul.