(Last Updated On: December 12, 2019)

Ecaterina Andronescu a avut o reacție explozivă la România TV, după ce numele ei a fost vehiculat în cazul de corupție de la PSD Arad. A lăsat să se înțeleagă faptul că dacă va fi chemată la audieri în acest dosar va pleca din România. Va fugi ca Elena Udrea?

Ministrul PSD s-a referit la următoarea știre: ”Barta Paul Sebastian a avut calitatea de inspector şcolar până în 2 iulie, când s-a dispus, prin decizie a inspectorului general şcolar eliberarea sa din funcţie, ca urmare a respingerii cererii sale de prelungire a contractului de management. S-a ajuns aici, se arată în dosar, după ce Barta şi-a exprimat părerile despre modificări legislative ce se pregăteau la Ministerul Educaţiei”.

Fuge ca Elena Udrea? Ecaterina Andronescu, ieșire nervoasă la RTV: „Dacă se întâmpla asta, plec din România! Nu se poate așa ceva!” 1

Ecaterina Andronescu a ținut să precizeze că nu are legătură cu acest subiect. Ministrul PSD a lăsat să înțeleagă că, dacă va fi chemată la DNA să dea explicații, pleacă din țară.

”Am văzut o știre care spunea că eu i-aș fi cerut inspectoarei de Arad să-l dea afară din Inspectorat pe un domn profesor inspector care mă critica pe mine pe Facebook. N-am cerut nimănui așa ceva!”, a zis Ecaterina Andronescu la România TV, citată de dcnews.ro.

”Vreau să spun răspicat că nu am făcut acest lucru! Sunt disperată când aud așa ceva!”, a mai spus ministrul.

Lili Ruse, jurnalistă România TV, a intervenit și a zis: ”Tare îmi este că o să văd dând niște explicații oficiale pe undeva…”

”Asta ar fi chiar culmea! Nu mi-am dorit niciodată să plec din România, dar dacă se întâmplă ca un om nevinovat să fie târât în mizerii… asta m-ar determina să iau hotărârea de a pleca din țară. Nu se poate așa ceva”, a adăugat ministrul