(Last Updated On: January 5, 2020)

Un polițist de la rutieră din Brașov, aflat zilele acestea de serviciu, a povestit prin ce scuză a încercat un șofer să scape după ce a fost prins băut la volan.

Motivul absurd pentru care șoferului i-ar fi ieșit alcoolemia mare ar fi fost grătarul mâncat, care anterior ar fi fost marinat cu vin.

Daniel Zonea a scris pe Facebook: „Unul dintre motivele pentru care iubesc profesia de polițist rutier este acela că strada îmi arată de nenumarate ori că este o sursă inepuizabilă de informații. Nicăieri nu am întâlnit atât de multe situații care să mă trimită spre o terapie cognitivă, așa cum mi-a fost dat să găsesc în orele de serviciu printre cei aflați în trafic.

Daniel Zonea, polițist: „Am oprit o mașină despre care aveam informații că la volan se află o persoană sub influența alcoolului... în timp ce mă pregăteam să-l urc pe conducătorul auto în echipajul de poliție pentru a-l conduce la spital să-l fac donator de două fiole de sânge, din mașina cu pricina mai coboară o persoană și, cumva ferit de a fi auzit de "inculpat", îmi spune că...” 1

O astfel de stare am trăit și în această noapte, când, de serviciu fiind, am oprit o mașină despre care aveam informații că la volan se află o persoană sub influența alcoolului.

Nimic special, încă o persoană prinsă băută la volan în noaptea de Crăciun. Numai că, aici, în timp ce mă pregăteam să-l urc pe conducătorul auto în echipajul de poliție pentru a-l conduce la spital să-l fac donator de două fiole de sânge, din mașina cu pricina mai coboară o persoană și, cumva ferit de a fi auzit de “inculpat”, îmi spune că vinovăția pentru cele întamplate este numai a lui.

Prima reacție a fost să-l ignor, era totuși 3 dimineața și nu mai aveam chef de discuții ispiresciene, mai ales că trebuie să ajung cât mai repede cu faptașul la spital, dar curiozitatea m-a făcut să-l întreb, totuși, de ce spune asta.

“Știți, sefule, eu am făcut grătarul azi noapte și peste zi am lăsat carnea la baiț cu vin și condimente. Cred că am scăpat prea mult vin peste carne și uite acum ce prostie am făcut. Credeți-mă că vărul meu nu a știut că de la gratar ii poate ieși alcool în aparat.”

Au trecut câteva ore de atunci și încă mă mai întreb, cum de poate baițul să te bage în pușcărie “nevinovat”.
Vă las și pe voi acum să vă gândiți de două ori înainte de a vă urca mâncați la volan. 😀

Gata, mă pun la somn. Mă mai așteaptă încă o noapte de Crăciun în uniformă pe străzile brașovene.”